Antena 3 CNN Externe Atentatele din 11 septembrie. 21 de ani de la atacurile sângeroase din SUA, când 19 teroriști au deturnat patru avioane

Atentatele din 11 septembrie. 21 de ani de la atacurile sângeroase din SUA, când 19 teroriști au deturnat patru avioane

Astăzi, 11 septembrie, SUA comemorează 21 de ani de la sângeroasele atacuri teroriste comise asupra turnurilor gemene de la World Trade Center și clădirii Pentagonului.

Atentatele din 11 septembrie. 21 de ani de la atacurile sângeroase din SUA, când 19 teroriști au deturnat patru avioane
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    11 Sep 2022   •   09:14

Pe data de 11 septembrie 2001, patru atacuri sinucigașe comise de membrii rețelei teroriste Al-Qaida lăsau în urmă aproape 3000 de morți, o țară cutremurată și o planetă total schimbată.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece terorişti au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco şi Los Angeles de la Boston, Newark, şi Washington D.C, iar atacurile teroriste coordonate s-au desfășurat cu o viteză de coșmar.

La 8:46 AM, avionul care efectua zborul American Airlines numărul 11 a lovit în plin Turnul de Nord al World Trade Center din New York.

9:03 AM. zborul United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud al World Trade Center.

La ora 9:37 AM un alt grup de terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în cădirea Pentagonului. 

La 10:03 AM, Un al patrulea zbor, United Airlines 93, a cărui ţintă finală se presupune că a fost Capitoliul sau Casa Albă, s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania, după ce pasagerii au intrat în luptă cu teroriştii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbuşit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor.

Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbuşit aproximativ la ora 9:59 AM, după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175.

Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 AM, după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbuşirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă şi mai mult de incendii, şi clădirea s-a prăbuşit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 PM.

După ora 13 (13,04), Louisiana (sud) George W. Bush este evacuat la baza aeriana de la Barksdale. Președintele era apoi transferat la baza aeriana Offutt, din Nebraska (centru), înainte de a reveni la Washington, în cursul serii.

Seara, la 20:30, George W. Bush se adresează americanilor si denunță “acte teroriste deliberate“. El promite sa găsească vinovații și subliniază ca Washington-ul nu va face nicio diferență intre teroriști si cei care ii găzduiesc.

Bilanțul atacurilor de la 11 septembrie 2001

Atacurile sinucigaşe coordonate de Al-Qaeda au ucis 2.993 de oameni din 90 de ţări. 246 în cele patru avioane (din care nu a supravieţuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri şi la sol şi 125 la Pentagon. 24 de persoane au rămas date dispărute.

Toţi morţii din atacuri au fost civili, cu excepţia a 55 de militari care au murit la Pentagon.

Cel puţin 200 de oameni au murit după ce au sărit din turnurile în flăcări.

411 lucrători ai serviciilor de urgenţă care au fost prezenţi la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze oameni şi să stingă incendii.

Autorităţile americane au avut nevoie de aproape 10 ani pentru a-l găsi şi ucide pe Osama bin Laden, considerat arhitectul atacurilor din 11 septembrie. SUA puseseră o recompensă de 25 de milioane de dolari pe capul său.

Pe 2 mai 2011, o echipă a trupelor de elită SEALS a lansat un raid asupra bazei acestuia din Abbottabad (Pakistan), omorându-l pe Osama bin Laden şi mai mulţi dintre bodyguarzii săi.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close