Antena 3 CNN Externe Avion prăbuşit în Turcia. Niciun pasager nu a supravieţuit (GALERIE FOTO)

Avion prăbuşit în Turcia. Niciun pasager nu a supravieţuit (GALERIE FOTO)

Avion prăbuşit în Turcia. Niciun pasager nu a supravieţuit <font color=red>(GALERIE FOTO)</font>
30 Noi 2007   •   07:10

57 de oameni şi-au pierdut viaţa vineri noapte, după prăbuşirea unui avion de pasageri într-o zonă muntoasă, înzăpezită, din centrul Turciei. Iniţial, fuseseră anunţate 56 de victime, fără a fi inclus în bilanţ un bebeluş aflat la bord. Un elicopter a aterizat lângă epavă, iar echipa de salvare a confirmat că nu există nici un supravieţuitor. La bordul avionului se aflau 49 de pasageri şi 7 membri ai echipajului. Avionul aparţinea unei companii low-cost şi efectua o cursă între Istanbul şi Isparta, un oraş situat la nord de Antalya. Semnalul său a dispărut de pe ecranele radar chiar înaintea aterizării. Cauza prăbuşirii nu este cunoscută, dar, potrivit companiei, în regiune nu se semnala ceaţă sau vânt puternic. Rudele pasagerilor au sosit pe aeroportul de destinaţie, de unde au plecat spre locul catastrofei.

VEZI IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Foto: CNN Turk

Antena 3

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close