Antena 3 CNN Externe Berlusconi îşi atacă adversarii politici prin glume (VIDEO)

Berlusconi îşi atacă adversarii politici prin glume (VIDEO)

Berlusconi îşi atacă adversarii politici prin glume (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Video News
04 Oct 2010   •   13:28

Silvio Berlusconi continuă să facă glume chiar şi în discursurile politice. Ironia premierului s-a îndreptat spre adversarii politici, hotărâţi să-l înlăture de la putere. 

Berlusconi a pierdut de curând sprijinul unuia din cei mai importanţi aliaţi ai săi, preşedintele Camerei Deputaţilor Gianfranco Fini, care a creat un nou partid, urmat de câteva zeci de deputaţi. Fini a promis să nu voteze o eventuală moţiune de cenzură, dar poate oricând să-şi schimbe părerea. Berlusconi a părut totuşi lipsit de orice grijă când a luat cuvântul, duminică, în faţa simpatizanţilor săi, la Milano.

"Ei îmi tot spun: Berlusconi, du-te acasă!, ceea ce mă pune oarecum în încurcătură, pentru că eu am 20 de case şi n-aş şti în care să mă duc", a spus premierul.

Gluma a fost primită cu aplauze, însă umorul lui Berlusconi nu este pe placul tuturor. Vaticanul şi comunitatea evreilor au condamnat sever alte două bancuri recente. Premierul se apără spunând că ştie mai bine de 2000 de glume, dar nu le spune niciodată cu rea intenţie.



Antena 3

×
Subiecte în articol: glume ironie premier
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close