Antena 3 CNN Externe Boris Tadici este încrezător că Serbia va adera la UE în cinci ani

Boris Tadici este încrezător că Serbia va adera la UE în cinci ani

Boris Tadici este încrezător că Serbia va adera la UE în cinci ani
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
21 Apr 2012   •   10:49

Preşedintele sârb Boris Tadici, care candidează pentru un nou mandat în cadrul alegerilor generale de la 6 mai, s-a declarat încrezător vineri că negocierile de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană vor începe înainte de sfârşitul anului, iar procesul se va încheia în cinci ani, relatează AFP.
   
"Mă aştept ca Serbia să demareze negocierile (de aderare-n.r.) cu UE spre sfârşitul anului şi să le încheie în cinci ani", a afirmat Tadici, citat de agenţia de presă oficială Tanjug, în cursul unei conferinţe pe teme economice cu oameni de afaceri locali.
   
Serbia a obţinut statutul de candidat la integrarea în UE în martie, fără a primi însă o dată precisă pentru începutul negocierilor de aderare.
   
Tadici şi partidul său proeuropean se vor confrunta în alegerile generale de la 6 mai în special cu populiştii din Partidul Sârb al Progresului (opoziţie), care înregistrează scoruri apropiate în sondaje.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close