C.E. sancţionează România din cauza taxei auto şi a numărului 112

28 Noi 2007   •   10:56
C.E. sancţionează România din cauza taxei auto şi a numărului 112
Comisia Europeană merge mai departe cu procedura de sancţionare a României pentru taxa de primă înmatriculare a maşinilor şi - o noutate - declanşează această procedură şi pentru ineficienţa sistemului de apeluri de urgenţă 112. Acest lucru se întâmplă din cauză că autorităţile nu pot stabili locul exact de unde numărul 112 este apelat, lucru ce duce la întârzieri în intervenţia echipelor de prim ajutor. Procedura va dura două luni, timp în care România va trebui să răspundă Comisiei, printr-o scrisoare. Oficialii au declarat că speră ca cetăţenii României să beneficieze de un serviciu eficient, în momentul în care apelează 112.

În aceeaşi situaţie se află jumătate din statele membre UE. În cazul Letoniei şi POloniei, dosarele au fost trimise la Curtea Europeană de Justiţie. "Atunci când se află în alte ţări ale UE, ca turişti sau în scopuri profesionale, cetăţenii europeni trebuie să se poată baza pe faptul că serviciile de urgenţă îi pot localiza de fiecare dată când formează numărul de urgenţă?, a declarat Comisarul UE pentru Telecomunicaţii, Viviane Reding.

În privinţa taxei auto, Comisia Europeană acordă un termen de două luni pentru schimbarea legislaţiei înainte de a da în judecată statul român la Curtea de Justiţie. În primă fază oficialii au trimis o scrisoare de notificare autorităţilor române, în care explicau că taxa de primă înmatriculare este discriminatorie faţă de autoturismele second hand.

GUVERNUL VA RĂSPUNDE C.E. LA TERMENUL STABILIT
Guvernul a luat notă de decizia Comisiei Europene de a iniţia a doua fază în declanşarea procedurii de infringement pentru taxa de primă înmatriculare şi va formula un punct de vedere pe care îl va transmite în termenul stabilit Comisiei Europene. Măsura introducerii acestei taxe are ca scop protecţia mediului prin limitarea poluării cu dioxid de carbon, a declarat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.

STS: REŢELELE DE TELEFONIE MOBILĂ NU TRANSMIT LOCUL CĂTRE CENTRALA 112
Reprezantanţii STS au declarat, miercuri, că programul informatic permite afişarea locului de unde este apelat numărul de urgenţă 112. Pentru reţele de telefonie fixă, acest sistem de localizare funcţionează deja. Nu a fost implementat pentru cele de telefonie mobilă pentru că această informaţie nu este transmisă de operatori către centrala 112. Implementarea acestei opţiuni în reţelele operatorilor mobili nu este de competenţa STS care administrează Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

Procesul de infringement va fi declanşat de refuzul operatorilor de telefonie a a facilita localizarea apelantului. Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este pregătit din punct de vedere tehnic să preia această informaţie în cazul în care companiile de telefonie mobilă se vor hotărâ să o transmită, din moment ce necesită investitii minore.

Antena3.ro

x close