Antena 3 CNN Externe Cezar Preda: PDL va cere Parlamentului o poziţie oficială faţă de arborarea steagului secuiesc pe clădirea Parlamentului Ungariei

Cezar Preda: PDL va cere Parlamentului o poziţie oficială faţă de arborarea steagului secuiesc pe clădirea Parlamentului Ungariei

Cezar Preda: PDL va cere Parlamentului o poziţie oficială faţă de arborarea steagului secuiesc pe clădirea Parlamentului Ungariei
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Feb 2013   •   14:20

PDL va cere Parlamentului să elaboreze o declaraţie de presă prin care să exprime poziţia oficială faţă de arborarea în Parlamentul Ungariei a steagului secuiesc, potrivit unui anunţ făcut duminică de prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.
   
"Vom cere Parlamentului României să elaboreze o declaraţie de presă, prin care să aibă o poziţie oficială în opoziţie cu poziţia Parlamentului ungar", a declarat Cezar Preda, duminică, într-o conferinţă de presă.
   
El a explicat că declaraţiea odată adoptată de plenul reunit, va fi adresată Parlamentului ungar.
   
"Noi mâine (luni, n.r.), la Biroul Permanent Naţional, vom face un draft de propunere, pe care îl vom înainta Parlamentului şi, în consens, toate partidele politice, va trebui să ieşim cu o declaraţie de presă, o declaraţie comună, adresată Parlamentului ungar", a explicat democrat-liberalul.
   
Potrivit afirmaţiilor sale, conţinutul acestei declaraţii nu poate fi atributul numai al unui partid. "Noi vom face propunerile noastre, ce va iei din consensul partidelor politice în plenurile reunite vom vedea", a subliniat el.
   
Deputatul a menţionat că Parlamentul României, aşa cum este el contruit, "în spirit european", nu a reacţionat până în acest moment la ceea ce s-a întâmplat în legătură cu acest subiect.
   
"A fost, din punctul meu de vedere, picătura care a umplut paharul poziţia Parlamentului ungar şi, ca răspuns, Parlamentul României trebuie să aibă o dezbatere de urgenţă şi să poziţioneze la modul în care România, prin Parlamentul său, vede rezolvarea acestei probleme", a declarat prim-vicepreşedintele PDL.
   
Cezar Preda a arătat că, în opinia PDL, tot ceea ce înseamnă acţiunea guvernamentală şi a tuturor instituţiilor statului trebuie să se caleze pe o rezolvare corectă şi în spitit european a acestui "derapaj".
   
"Ponta întâi s-a înfoiat, întâi a vorbit din vârful limbii, a crezut că se adresează activului de partid şi mai rău a inflamat. Bâlbele din zona Ministerului de Externe, reacţiile întârziate ne-au condus la o nouă escaladare a acestui conflict, iar în ceea ce priveşte luările de poziţie ale autorităţilor statului român responsabile cu aplicarea legii, fiecare dintre noi a văzut că ele au fost slabe şi fără conţinut", a spus, pe de altă parte, Cezar Preda.
   
El a menţionat că vinovaţi de toată această situaţie sunt prim-ministrul României, ministrul de Interne şi ministrul de Externe care, "ocupaţi de ceea ce înseamnă politica internă a României, au neglijat aspecte care pot să strice, la un moment dat, şi să afecteze relaţiile foarte bune dintre cele două state vecine".
   
"Noi în România avem legi şi legile trebuie respectate de toată lumea. Cine încalcă legea românească, plăteşte", a conchis Cezar Preda.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close