Antena 3 CNN Externe China a simulat invazia într-o provincie "peste drum" de Taiwan

China a simulat invazia într-o provincie "peste drum" de Taiwan

China a anunțat că a efectuat exerciții de desant pe plajă și atac în provincia situată pe teritoriul său continental, de cealaltă parte a strâmtorii Taiwan, relatează Reuters.

China a simulat invazia într-o provincie "peste drum" de Taiwan
de Adrian Iclozan    |    11 Oct 2021   •   17:00

Sursa citată menționează că oficialii de la Beijing au făcut luni acest anunț, fără a-l lega de tensiunile în creștere cu autoritățile de la Taipei.

Într-o scurtă postare pe rețeaua socială Weibo, publicația armatei chineze a precizat că exercițiile au avut loc "recent" în partea sudică a provinciei Fujian.

La ele au luat parte trupe de șoc, geniști și specialiști navali. Trupele au fost împărțite în valuri multiple în vederea capturării porțiunii litorale și derulării misiunilor de luptă în diverse stadii, susține sursa chineză.

Un material video arată cum soldați chinezi în mici ambarcațiuni iau țărmul cu asalt, aruncă grenade fumigene, trec prin gardurile defensive de sârmă ghimpată și sapă tranșee în solul nisipos.

Exercițiul pare să fi implicat un număr mic de militari.

Provincia Fujian, rol-cheie într-o invazie

În timpul exercițiului cerul a fost senin iar marea, calmă, indicând că exercițiul nu a avut loc luni, întrucât provincia chineză Fujian era afectată în prima zi a săptămânii de o furtună tropicală care se manifestă între Taiwan și Filipine.

Reuters notează că această provincie chineză ar urma să fie un punct-cheie în perspectiva unei invazii chineze în Taiwan, pe seama apropierii de această insulă.

Beijingul realizează în mod obișnuit exerciții în susul și în josul coastelor sale precum și în disputata regiune a Mării Chinei de Sud.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Taiwan a denunțat "tacticile bazate pe forță" împotriva sa și a precizat că se va apăra dacă va fi atacat.

În ultimul weekend, președintele chinez Xi Jinping și-a reînnoit angajamentul de a "reunifica" Taiwanul cu China continentală, în timp ce președintele taiwanez Tsai Ing-wen a spus că țara sa nu va fi obligată să se plece în fața Chinei.

Președintele chinez Xi Jinping promite, iar reunificarea cu Taiwanul

Xi Jinping a ținut, sâmbătă, un discurs la Beijing în care a avertizat Taiwanul că "aceia care îşi uită tradiţiile, îşi trădează patria-mamă şi caută să dezbine ţara nu vor avea succes"

China continentală și Taiwanul sunt guvernate separat de mai bine de 70 de ani, de la sfârșitul unui război civil, când naționaliștii învinși au fugit în Taipei.

"Oamenii nu ar trebui să subestimeze determinarea poporului chinez pentru apărarea suveranitații naționale și a integritații teritoriale. Sarcina reunificării complete a Chinei trebuie realizată și va fi îndeplinită cu siguranță", a precizat președintele.

Cuvântarea liderului chinez a venit pe fondul tensiunilor militare tot mai ridicate dintre cele două țări.

În primele patru zile de la începutul lunii octombrie, China a trimis în jur de 150 de avioane de luptă în zona de apărare aeriană a Taiwanului, potrivit Ministerului Apărării al insulei.

×
Subiecte în articol: China Taiwan
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close