Antena 3 CNN Externe Chirurgii francezi au reuşit să dezvolte o inimă artificială fiabilă

Chirurgii francezi au reuşit să dezvolte o inimă artificială fiabilă

Chirurgii francezi au reuşit să dezvolte o inimă artificială fiabilă
26 Noi 2008   •   20:00

Invenţie de senzaţie a chirurgilor francezi care au dezvoltat un aparat mecanic ce imită în detaliu inima omului. De zeci de ani medicii se chinuiesc sa dezvolate o inima artificială. A mai existat o încercare de acest fel, însă se utilizau baterii, iar viaţa unei inimi era de doar 30 de minute.
Această inima foloseste senzori pentru a controla circulaţia sângelui şi este construită din ţesuturi de animale, din titan şi cu tehnologie împrumutată din insutria militară. Va fi gata de testare pe oameni în 2011, iar în 2013, medicii speră că se va putea face primul transplant de inimă artificială.
"Există multe modele dar toate au o problemă privind formarea de cheaguri de sânge", spune Alain Carpentier, specialist cardiac. Dar ei au reuşit să treacă peste această problemă. Au folosit materiale de ultimă generaţie, care împiedică formarea cheagurilor de sânge.
Inima a fost construită din ţesuturi de animale şi din alte materiale de ultimă generaţie. Pentru crearea ei, cercetătorii au folosit tehnologii care se regăsesc în construcţia de sateliţi şi aeronave. Inima bate aproape la fel ca una organică.
"Am încercat să imit exact funcţiile normale ale inimii. De aceea inima are mulţi senzori. Şi tot din acest motiv, asemeni inimii naturale, are două valve în loc de una. Exact ca şi inima noastră", a precizat Alain Carpentier.
Dacă inima artificială se va dovedi viabilă, zeci de mii de pacienţi din întreaga lume vor putea beneficia de un transplant.
"Am o problemă coronară, dar e adevărat că pentru oamenii cu probleme cardiace severe, acest lucru (n.r. inima artificială) este soluţia optimă, având în vedere problemele cu grefele şi lipsa de donatori", a declarat pacientul Michel Sarazin.
Noua inimă nu este deloc ieftină. Va costa în jur de 150 de mii de euro. Tot atât cât costă şi un transplant de inimă. Numai că în acest caz nu există liste de aşteptare.
Observator

×
Subiecte în articol: transplant
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close