Antena 3 CNN Externe Conferinţa de mediu de la Bali. Australia a ratificat tratatul de la Kyoto

Conferinţa de mediu de la Bali. Australia a ratificat tratatul de la Kyoto

<font color=red>Conferinţa de mediu de la Bali.</font> Australia a ratificat tratatul de la Kyoto
04 Dec 2007   •   11:29

Australia a întors luni spatele Statelor Unite şi a ratificat tratatul de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze poluante. Evenimentul s-a petrecut chiar la debutul conferinţei de mediu de la Bali, din Indonezia. La conferinţă participă delegaţi din aproape 190 de ţări. Ei au misiunea de a găsi un substitut al Tratatului de la Kyoto, care expiră în 2012. După alegerea unui nou guvern, Australia şi-a schimbat politica şi a ieşit din lista ţărilor care nu agreează Tratatul de la Kyoto. ?Sunt bucuros să vă informez că Australia va ratifica imediat Protocolul de la Kyoto?, a anunţat luni Howard Bamsey, membru al delegaţiei australiene.

Prin urmare, cele aproape 190 de delegaţii străine au salutat această decizie. În schimb, administraţia Bush a fost din nou criticată. ?Au spus foarte clar că în ultimul an al administraţiei Bush nu au intenţia să acţioneze serios pentru a reduce emisiile de gaze. Realitatea este că oricine va fi ales preşedinte în 2009, va trebui să schimbe politica şi să se alăture restului lumii în lupta împotriva încălzirii globale?, a declarat cercetătorul Alden Meyer.

Deoarece anul acesta lumea s-a confruntat cu fenomene meteo catastrofale, experţii ONU sunt hotărâţi să semneze un nou pact internaţional, care să deschidă calea către o acţiune urgentă. Yvo de Boer, secretar general al Convenţiei pentru Schimbările Climatice, a explicat că ?anul care a trecut a ajutat oamenii din întreaga lume să înţeleagă că nimeni nu se poate ascunde de impactul schimbărilor climatice. Toţi vom fi afectaţi, dar de cele mai multe ori, oamenii cei mai săraci?.

Conferinţa de la Bali privind schimbările climatice va dura 2 săptămâni.

Antena 3

×
Parteneri
Românii care ar putea pierde bani la salariu, de la 1 iulie 2024
x close