Antena 3 CNN Externe Demonstraţie împotriva legii anti-fumat în Frankfurt

Demonstraţie împotriva legii anti-fumat în Frankfurt

Demonstraţie împotriva legii anti-fumat în Frankfurt
28 Oct 2007   •   13:24

Zeci de fumători au protestat sâmbătă în principala piaţă din Frankfurt faţă de legea de interzicere a fumatului în locurile publice. Dacă nu se modifică legea, grupul de protestatari a ameninţat cu atacarea ei în instanţă. Legea împotriva fumatului a intrat în vigoare în Saxonia Inferioară de la 1 octombrie.

Noua lege interzice fumatul în toate spaţiile închise. Cetăţenii mai au dreptul acum să fumeze doar în aer liber. Legea care se aplică de altfel în mai multe oraşe europene, a stârnit mari controverse în rândul fumătorilor din Frankfurt. La originea protestului au fost de fapt proprietarii de baruri şi pub-uri care, de teamă că îşi pierd clienţii, s-au coalizat în cadrul unui grup denumit Iniţiativa Gastronomilor faţă de Legea de Interzicere a Fumatului.
„Cu toţii conducem de mai mulţi ani localuri şi în jur de 95% dintre clienţii noştri sunt fumători. Aşa că nu suntem de acord să îi scoatem pe aceşti oameni afară la fumat”, spunea Luzie Hartel, fondatoarea grupului. Patronilor de baruri li s-au alăturat şi fumătorii.

În landurile germane fumatul în locurile publice a fost interzis în perioade diferite. În Berlin urmează ca legea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2008.

Antena 3

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close