Potrivit poliţiei, autorul ameninţării a fost localizat într-o altă ţară europeană, iar autorităţile de acolo au fost deja contactate. Şi un colegiu din sud-vestul ţării a fost, de asemenea, evacuat, după ce un elev a descoperit o scrisoare de ameninţare vizând elevii şi profesorii, într-o sală de curs. Autorităţile finlandeze au precizat că alertele de acest fel sunt tot mai frecvente, după incidentul din 7 noiembrie.
8 persoane au fost ucise atunci de un elev de 18 ani, care a deschis focul într-un liceu. A tras la întâmplare şi apoi s-a împuşcat în cap. A murit câteva ore mai târziu, la spital. Poliţia a descoperit că postase pe Internet, cu o zi înaintea tragediei, un material video intitulat Masacrul de la Liceul Jokela.
Antena 3
Ştiri video recomandate