Antena 3 CNN Externe Guvernul britanic cere scuze pentru un proiect ce încuraja elevii să gândească ca teroriştii sinucigaşi

Guvernul britanic cere scuze pentru un proiect ce încuraja elevii să gândească ca teroriştii sinucigaşi

Guvernul britanic cere scuze pentru un proiect ce încuraja elevii să gândească ca teroriştii sinucigaşi
Sursa foto: atentate londra
20 Feb 2009   •   17:33

După ce Guvernul britanic lansase un proiect pedagogic ce îi încuraja pe elevi să se pună în locul teroriştilor care au realizat atentatele din Londra, din 2005, Executivul a prezentat vineri scuze, relatează AFP.
Proiectul a fost catalogat de Guvern ca fiind "inadecvat". Profesorii aveau acces la el după ce fusese pus la dispoziţia lor pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei şi Familiei, acesta numărându-se printre alte instrumente pedagogice care au ca scop lupta împotriva extremismului.
"Cu toate că acest instrument nu încearcă în nici un caz să justifice sau să scuze teribilele evenimente de la 7 iulie 2005 şi are ca scop educaţia împotriva extremismului violent, recunoaştem că el ar putea fi nepotrivit pentru învăţământul în şcoli", a spus un purtător de cuvânt al ministerului.
Proiectul fusese conceput de consiliul municipal din Calderdale, West Yorkshire, comitat de unde proveneau cei patru autori ai atentatelor de la 7 iulie 2005.
Acesta sugera elevilor să "pregătească o scurtă prezentare a atentatelor de la 7 iulie, din punctul de vedere al atacatorilor sinucigaşi", ca şi o abordare a atentatelor din perspectiva musulmanilor britanici, asiaticilor care nu sunt musulmani ce locuiesc în Marea Britanie şi a altor britanici.
"Radicalii, extremiştii şi fundamentaliştii au caracteristici diferite. Noi dorim să aflăm de ce devin oamenii extremişti. Este bine? Este rău? Este justificat?", a explicat responsabilul acestui proiect, Sail Suleman.
56 de oameni au murit şi peste 700 au fost răniţi la 7 iulie 2005, în Londra, în urma atentatelor din mijloacele de transport în comun.
Foto: www.defense-update.com Antena3.ro

×
Subiecte în articol: atentate teroriste
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close