Din acest an, şcolile şi liceele vor preda în estonă cel puţin una din cele cinci materii considerate principale: literatura, istoria, geografia, educaţia civică şi muzica. Până în 2011, toate acestea vor fi predate numai în limba estonă. Reforma a fost adoptată acum zece ani, dar aplicarea ei a fost amânată de mai multe ori. Fostă republică sovietică, Estonia şi-a redobândit independenţa în 1991. De atunci rusofonii s-au plâns de multe ori că sunt discriminaţi.
În aprilie, mutarea unei statui a soldatului sovietic a declanşat proteste violente soldate cu un mort şi peste o sută de răniţi. Reforma şcolară a fost, însă, primită cu mai mult calm.
Cunoaşterea limbii estone este obligatorie şi pentru obţinerea cetăţeniei, care, după aderarea ţării la Uniunea Europeană, deschide porţile întregului continent. Aproape 200.000 de rusofoni nu au primit cetăţenia estonă nici la 16 ani de la independenţă, deoarece nu vorbesc limba naţională.
Antena 3
Ştiri video recomandate