"Încă suntem expuşi". Franţa riscă să fie vizată de noi atacuri islamiste, avertizează Francois Hollande

de S.T.    |    26 Aug 2015   •   08:41
"Încă suntem expuşi". Franţa riscă să fie vizată de noi atacuri islamiste, avertizează Francois Hollande Foto: parismatch.com

Franţa riscă să fie vizată de noi atacuri islamiste, avertizează preşedintele Francois Hollande la câteva zile după atacul terorist comis într-un tren care circula pe ruta Amsterdam-Paris, informează site-ul postului Deutsche Welle.

"Încă suntem expuşi", a declarat Hollande marţi, într-un discurs rostit în faţa diplomaţilor, la Paris.

"Agresiunea care a avut loc vineri şi care putea degenera într-un carnagiu monstruos este o nouă dovadă că trebuie să ne pregătim de alte atacuri şi trebuie să ne apărăm", adăugat preşedintele Franţei.

Un militant islamist, Ayoub El-Khazzani, a încercat să deschidă focul, vineri, într-un tren Thalys care circula pe ruta Amsterdam - Paris.

Teroristul a rănit trei persoane, înainte de a fi imobilizat de doi militari americani care erau pasageri în tren.


x close