Antena 3 CNN Externe Ion Petrescu, analist militar, despre omul care l-ar putea determina pe Putin să renunțe la președinția Rusiei: ”Are puterea cea mai mare după Putin”

Ion Petrescu, analist militar, despre omul care l-ar putea determina pe Putin să renunțe la președinția Rusiei: ”Are puterea cea mai mare după Putin”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 00:02 09 Mar 2022 Modificat la 17:59 31 Aug 2022
vladimir-putin-presedintie-rusia
Ion Petrescu, analist militar, despre omul care l-ar putea determina pe Putin să renunțe la președinția Rusiei Sursa foto: Hepta

„Omul care îl poate determina să aibă alte preocupări decât cele prezidențiale este chiar numărul 2, Shoigu. Shoigu la ora actuală are puterea cea mai mare după Putin. Îl cunoaște cel mai bine. Este cel care și în armata rusă are o influență determinantă. A se vedea raporturile dintre Gerasimov și Shoigu.

Pe mine unul mă bucură intervenția tot mai vizibilă a Chinei. Dincolo de propaganda care îl atacă pe Xi Jinping, el este un ponderator. Dacă nu ar fi fost un ponderator ar fi rezolvat de mult Taiwanul. Este singurul șef de stat din lume care poate avea o anumită influență asupra conducătorului de la Kremlin. M-aș uita la Putin ca un om hotărât să îți ducă proiectul până la capăt. Pe 7 octombrie face 70 de ani. Este un moment greu în viața unui bărbat când face 70 de ani. Este obsedat de ce rămâne în urma lui. El vrea să construiască din nou casa Uniunii Sovietice.”, a explicat Ion Petrescu.

Despre Shoigu, France 24 a scris în urmă cu câteva zile că este unul dintre personajele cheie în războiul purtat de Rusia în Ucraina, alături de Șeful Statului Major al forțelor armate, Valery Gerasimov.

De la începutul invaziei Ucrainei, Shoigou și Gerasimov au devenit fețele războiului. Cei doi sunt extrem de apropiați de Putin.

În ochii lui Putin, ei sunt arhitecții campaniei de anexare a Crimeei din 2014, strategiei militare a Rusiei în Siria, precum și sprijinului pentru rebelii pro-ruși din regiunea Donbas.

Cei doi sunt percepuți ca fiind printre cei mai loiali susținători ai lui Putin. Ambii au fost numiți la câteva săptămâni unul de celălalt în posturile pe care le ocupă din 2012.

Shoigu și-a început cariera politică la sfârșitul erei sovietice, devenind ministru al apărării în 2012, deși nu avea experiență militară, notează France 24. Totodată, Shoigu nu are experiență în serviciile secrete, ceea ce este o raritate în rândul apropiaților lui Putin.

Shoigu este „un slujitor al țarului și un tată al soldaților”, scrie cotidianul rus Moscow Times.

Serghei Konvis, un politician din regiunea siberiană Tuva, de unde provine Shoigu, l-a descris drept „cameleonul perfect”, capabil să se transforme după bunul plac al conducătorilor săi.

În timpul mandatului lui Yeltsin la președinția țării, a devenit ministrul situațiilor de urgență. Până la începutul secolului al XXI-lea, ministerul devenise un adevărat stat în stat, cu peste 350.000 de oameni și chiar cu o forță specială de poliție pregătită să fie desfășurată pentru a combate orice atac pe teritoriul Rusiei. Serghei fost un ministru foarte activ, prezent frecvent la scenele tragediilor, ceea ce i-a adus o mare popularitate.

 

×
x close