Japonia a emis cea mai înaltă alertă de taifun şi a avertizat că există riscul declanşării unor alunecări de teren, după ce prăpădul a măturat ţara!
Din cauza taifunului, peste un milion de oameni au fost sfătuiţi să evacueze zonele vizate de alunecări, după ce un bătrân a fost găsit înecat, iar alţi 43 au fost răniţi.
Halong, cel de-al 11-lea ciclon tropical care se formează în vestul Oceanului Pacific în acest an, a măturat Japonia. Rafalele de vânt de până la 180 de kilometri pe oră, însoţite de ploi torenţiale, au provocat haos în sud-vestul insulelor nipone.
Mii de oameni au rămas blocaţi pe aeroporturi, după ce două sute de zboruri au fost anulate.