Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de TRĂDARE pentru că l-a invitat pe Ponta la Budapesta

de A.M.P    |    09 Mar 2013   •   18:57
Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de TRĂDARE pentru că l-a invitat pe Ponta la Budapesta Foto: Agerpres

Vicepreşedintele partidului naţionalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist (de opoziţie) de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta, informează MTI.
   
Într-un discurs rostit la un miting organizat în faţa Palatului Sporturilor "Papp Laszlo" din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acţionat împotriva etnicilor maghiari.
   
Balczo a spus în faţa simpatizanţilor Jobbik că manifestaţia spontană este organizată pentru ca Ţinutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.
   
Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunităţile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci "împotriva celor care trădează interesele naţiunii ungare".
   
Mitingul s-a încheiat fără incidente violente.
   
Premierul Victor Ponta a evidenţiat sâmbătă, la Budapesta, importanţa coexistenţei paşnice a românilor şi ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziţie). "Ungurii şi românii trebuie să înţeleagă că cele două ţări pot coexista ca prieteni şi pot colabora pentru viitorul comun", a spus Ponta.
   
"Poate că trecutul a divizat cele două ţări, dar prezentul şi viitorul trebuie să fie împreună", a adăugat Ponta.
   
Premierul României a notat că populismul, extremismul şi demagogia afectează ambele ţări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România şi etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.

Parteneri
x close