Antena 3 CNN Externe Lider prorus din Zaporojie, asasinat la fel ca Daria Dughina

Lider prorus din Zaporojie, asasinat la fel ca Daria Dughina

În regiunea Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, situația este din ce în ce mai tensionată. Ivan Șușko, șeful administrației locale din Mihailovka, aflată sub control rusesc, a fost asasinat prin aceeași metodă ca și Daria Dughina, fiica ideologului lui Vladimir Putin.

Lider prorus din Zaporojie, asasinat la fel ca Daria Dughina
de Gabriel Dano    |    24 Aug 2022   •   19:47

Ivan Șușko, a murit la spital, după ce o bombă a explodat chiar sub scaunul mașinii în care se afla, potrivit unei surse citate de agenția rusă Interfax.

De la începutul verii, mai multe tentative de asasinat au avut ca țintă oficiali din regiunile Zaporojie și Herson.

Atentatul vine la doar câteva zile după ce Daria Dughina, fiica ideolugului lui Vladimir Putin, politologul extremist Aleksandr Dughin, a murit în mod asemănător, după ce mașina sa a fost aruncată în aer.

Serviciile secrete rusești susțin că autorul asasinatului este o femeie cu cetățenie ucraineană, în spatele căreia s-ar afla serviciile secrete de la Kiev. Informația a fost negată însă de partea ucraineană.

Volodimir Zelenski, declarație despre suspecta indicată de FSB în atentatul în care a fost ucisă Daria Dughina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat responsabilitatea țării sale în atentatul cu bombă în care și-a pierdut viața Daria Dughina, fiica proeminentului ideolog ultranaționalist rus Aleksandr Dughin.

"Asta nu este responsabilitatea noastră. (Suspecta) nu este cetățean al Ucrainei. Nu ne interesează. Și nu se află pe teritoriul Ucrainei, fie că este sau nu sub ocupație", a declarat Zelenski, conform CNN.

La o zi după ce FSB, serviciul rus de securitate, a publicat imagini ale unei femei despre care susține că este "Natalia Vovk, născută în 1979, cetățean ucrainean", este neclar unde s-ar putea afla această persoană.

FSB afirmă că, după ce ar fi detonat bomba care a ucis-o pe Dughina, Vovk ar fi ieșit din Rusia pe la granița cu Estonia.

Autoritățile de la Tallin au calificat drept o "provocare" susținerile FSB.

"Privim (afirmațiile FSB) drept un exemplu dintr-o foarte lungă serie de provocări ale Federației Ruse și nu avem nimic în plus de declarat în momentul de față", a spus, marți, Urmas Reinsalu, ministrul de Externe al Estoniei.

Cu o zi înainte, poliția estoniană a precizat că Rusia nu a făcut nicio solicitare oficială cu privire la Natalia Vovk.

Daria Dughina a fost înmormântată marți, la Moscova, după o ceremonie funerară la care au participat sute de persoane.

Oficial ucrainean: "Daria Dughina a fost executată de FSB"

Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksii Danilov, a declarat că asasinarea Dariei Dughina a fost "o execuție săvârșită de serviciile secrete ruse".

Danilov a negat acuzațiile de la Moscova, care au atribuit Ucrainei responsabilitatea pentru moartea Dariei Dughina.

"Nu ne-a interesat deloc această persoană. Chiar era fără importanță pentru noi. FSB este cel care a făcut-o, iar acum va spune că cineva dintre ai noștri este implicat", a afirmat oficialul ucrainean într-un interviu pentru presa de la Kiev, semnalat de CNN.

Danilov arată că Dughina şi tatăl acesteia au criticat campania militară a Rusiei în Ucraina pentru că li s-a părut că aceasta se prelungește prea mult.

El susține că serviciile secrete ruse au început să-i elimine pe cei care critică "succesele" militare ale Moscovei în războiul din Ucraina.

Ulterior, Danilov și-a nuanțat afirmațiile și acuzațiile la adresa FSB, declarând că moartea Dariei Dughina este primul asasinat dintr-o serie planificată de serviciile secrete rusești, cu scopul de a acuza Ucraina și de a crește susținerea populară pentru războiul declanșat de Vladimir Putin.

"Sprijinul pentru război scade în Rusia. Kremlinul are nevoie de mobilizare publică. Este de așteptat ca FSB să organizeze o serie de atacuri teroriste în orașe rusești, cu victime civile în masă. Dughina este prima din această serie", a scris marți, pe Twitter, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

×
Subiecte în articol: Daria Dughina Volodimir Zelenski
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close