Ministrul
japonez al Apărării Fumio Kyuma, şi-a anunţat în această
dimineaţă demisia, după ce a provocat un adevărat scandal legat
de seria de declaraţii referitoare la bombardamentele de la
Hiroshima şi Nagasaki.
Premierul
nipon Shinzo Abe l-a criticat pe ministru pentru declaraţii, iar
opoziţia i-a cerut demisia. Ministrul Fumio Kyuma, care este şi
deputat de Nagasaki, a apreciat, la sfârşitul săptămânii
trecute, că atacul nuclear american asupra celor două oraşe,
soldat cu peste 200 de mii de morţi, a fost un sfârşit
inevitabil al celui de-al doilea război mondial. Oficialul a adăugat
că astfel a fost înlăturat pericolul unei invazii sovietice
în Japonia. Premierul nipon Shinzo Abe l-a criticat pe ministru
pentru declaraţii, iar opoziţia i-a cerut demisia.
Această
dispută survine într-un moment dificil pentru cabinetul Abe,
deja în cădere liberă în sondaje în urma unei
serii de scandaluri. Şi aceasta la mai puţin de o lună până
la alegerile parlamentare cruciale pentru viitorul său.
Antena3.ro