Antena 3 CNN Externe Moldovenii aduc dovezi în cazul "Scandalul Vizelor"

Moldovenii aduc dovezi în cazul "Scandalul Vizelor"

Moldovenii aduc dovezi în cazul "Scandalul Vizelor"
24 Aug 2007   •   13:13

Un cotidian de la Chişinău a publicat presupuse probe ale implicării consulului român în Moldova, Alexandru Rus, în filiera de obţinere ilegală a vizelor pentru România. Publicaţia ?Moldova Suverană? prezintă detalii din cadrul anchetei, printre care şi conţinutul unor convorbiri telefonice ale consulului român la Chişinău, şi fotografii ale unor întâlniri ale lui Alexandru Rus cu Ina Russu, directoarea unei agenţii de turism, surpinsă în flagrant de luare de mită pentru obţinerea unei vize. ?Dovezile? prezentate de publicaţia de la Chişinău au legătură cu Ina Russu, şefa unei agenţii de turism de la Chişinău, reţinută săptămâna trecută, după ce un ofiţer sub acoperire i-a organizat un flagrant de luare de mită, pentru obţinerea ilegală a unei vize. Ancheta autorităţilor de la Chişinău a stabilit că pentru obţinerea de vize în baza unor documente false, Ina Russu percepea de la fiecare solicitant de viză între 250 şi 300 de euro.

Există însă şi fotografii din timpul întâlnirii Inei Russu cu Alexandru Rus lângă sediul firmei de turism, dar şi într-un restaurant, ambele din luna iulie. Autorul articolului din ?Moldova Suverană? crede că ?Amabasada Română de la Chişinău calcă în străchini?, iar preşedintele Traian Băsescu este incapabil să vadă.

?Nu este vorba despre nicio agresiune la adresa României, ci despre nişte hoţii ordinare, iar un răspuns dur nu ar face decât să îl umple de ridicol pe şeful statului român?, consideră publicaţia. În opinia jurnaliştilor moldoveni, Băsescu este ori dezinformat, ori total neştiutor, dar poate fi şi manipulat.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează, printr-un comunicat de presă transmis vineri, solicitarea adresată autorităţilor Republicii Moldova de a utiliza canalele oficiale de dialog direct existente pentru a furniza probe concrete, cu nume şi date certe, privind presupusele ilegalităţi comise sau sprijinite de membri ai Ambasadei României la Chişinău.

La începutul săptămânii viitoare, ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, va susţine o conferinţă de presă special pe această temă, în baza analizei informaţiilor oficiale parvenite de la Chişinău şi a anchetei interne întreprinse de MAE.

În măsura în care probele concrete de care ar dispune autorităţile de la Chişinău vor fi transmise în timp util şi se referă la aspectele concrete precizate, vor fi luate în considerare în analiza MAE.

Scandalul vizelor a izbucnit săptămâna trecută, când viceministrul moldovean de Interne, Valentin Zubic a dezvăluit că un funcţionar de rang înalt, cu putere decizională, de la Consulatul României, este suspectat că a facilitat eliberarea de vize româneşti ilegal.

Antena 3 Citiţi articolul din publicaţia Moldova Suverană

×
Parteneri
Angajaţii Guvernului au ieşit în stradă, nemulţumiţi de salarii
x close