Antena 3 CNN Externe NYT: A fost identificat serviciul secret din spatele campaniei cu scrisori-capcană trimise în Spania

NYT: A fost identificat serviciul secret din spatele campaniei cu scrisori-capcană trimise în Spania

Oficiali americani și europeni implicați în investigația campaniei de scrisori-capcană trimise în Spania, inclusiv la reședința premierului Pedro Sanchez, au ajuns la concluzia că în spatele operațiunii se află Moscova.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Ian 2023   •   18:20

Mai exact, spionajul militar rus, GRU, căruia președintele Putin i-a fi acordat o mare libertate de acțiune, ar fi apelat la intermediari pentru a expedia scrisorile cu explozibil.

Acestea au fost depistate la destinație, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie.

Nimeni nu a fost ucis în aceste atacuri, însă un angajat al Ambasadei Ucrainei la Madrid a fost rănit ușor când unul dintre pachete a explodat.

În ultimele săptămâni, anchetatorii s-au concentrat asupra "Mișcării Imperiale Ruse", un grup radical care are membri și asociați în toată Europa și centre de antrenament în stil militar în Sankt Petersburg, Rusia, relatează publicația The New York Times (NYT).

Citește și: Atentatul de la Ambasada Ucrainei din Madrid | Plicul exploziv era adresat ambasadorului

NYT: Membri ai "Mișcării Imperiale Ruse" au fost în Spania

Grupul a fost desemnat drept organizație teroristă globală de către Departamentul de Stat al SUA și ar avea legături cu serviciile ruse de informații.

Membri importanți ai grupului au fost în Spania.

Aici, poliția spaniolă a monitorizat legăturile "Mișcării Imperiale" cu organizații locale de extremă dreapta.

Oficialii americani citați de NYT la adăpostul anonimatului susțin că ofițerii ruși care au condus campania de scrisori explozive au vrut să ia prin surprindere guvernele europene și să testeze capacitatea Moscovei de a acționa prin intermediari pentru cazul în care Rusia decide să escaladeze conflictul dincolo de Ucraina.

Unele scrisori-capcană au vizat ținte militare

Campania a semnalat că Moscova și intermediarii săi pot desfășura atacuri teroriste în toată Europa, inclusiv în capitalele statelor NATO care ajută Ucraina în războiul declanșat de Rusia.

Una dintre scrisorile cu explozibil a fost trimisă către Instalaza, un producător de arme din Zaragoza ce produce lansatoare de grenade pe care Spania le trimite Ucrainei.

Altă scrisoare a ajuns la baza aeriană Torrejon de Ardoz, din apropiere de Madrid.

Publicația îl citează pe Nathan Sales, coordonatorul al acțiunilor anti-teroriste în cadrul Departamentului de Stat, pe vremea administrației Trump, când "Mișcarea Imperială Rusă" a fost desemnată ca organizație teroristă.

"Pare o lovitură de avertizare. Rusia transmite un semnal că este pregătită să folosească teroriști-proxy pentru a ataca în spatele frontierelor Occidentului", a spus el.

NYT: "Nu sunt semne că Moscova e pregătită de atacuri teroriste pe scară largă în Occident"

Momentan, nu sunt semne că Moscova ar fi pregătită să se angajeze în atacuri sau acte de sabotaj pe scară largă în Europa, relatează NYT.

Oficialii ruși cred un astfel de angajament ar atrage un răspuns din partea NATO și, în mod potențial, un conflict mai amplu și mai costisitor pentru Rusia.

Din același motiv, Vladimir Putin și generalii săi nu au ordonat un atac convențional asupra unei țări NATO, consideră oficialii americani și europeni citați de NYT.

Însă calculul lui Putin cu privire la atacurile teroriste în Europa s-ar putea schimba dacă Rusia va continua să sufere eșecuri majore în Ucraina, spun sursele publicației americane.

Foto: polițiști la Ambasada Ucrainei din Madrid, unde o scrisoare-capcană manipulată de un angajat a explodat pe 30 noiembrie 2022

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close