Antena 3 CNN Externe Cancelarul german Olaf Scholz propune reluarea comerțului cu Rusia "după război" | "E cea mai mare țară de pe continent!" | Reacția Moscovei

Cancelarul german Olaf Scholz propune reluarea comerțului cu Rusia "după război" | "E cea mai mare țară de pe continent!" | Reacția Moscovei

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a propus, miercuri, reluarea cooperării comerciale cu Rusia după eventuala încheiere a războiului din Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz propune reluarea comerțului cu Rusia "după război" | "E cea mai mare țară de pe continent!" | Reacția Moscovei
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Dec 2022   •   18:59

Scholz și-a formulat propunerea într-un discurs rostit la 70 de ani de la înființarea Comisiei germane pentru Cooperarea Economică în Estul Europei.

"Rusia va fi și după sfârșitul războiului cea mai mare țară de pe continentul european. De aceea, este esențial să facem pregătiri pentru acest moment.

Este clar că în momentul de față relațiile pe care le avem devin mult mai reduse. Dar, dacă Rusia va opri războiul, dacă cetățenii Rusiei vor depune eforturi pentru un alt viitor, avem șansa ca, într-un alt moment, să începem cooperarea economică.

Doar că încă nu suntem în acel moment.

Acum înăsprim sancțiunile. Și știm cu toții că Vladimir Putin nu distruge prin războiul său doar infrastructura, orașe și zone din Ucraina. Distruge și un număr incredibil de mare de vieți omenești", a afirmat Olaf Scholz, conform stenogramei discursului, publicată pe site-ul guvernului german.

Reacția "celei mai mari țări de pe continentul european" la propunerea lui Scholz

Moscova a respins, miercuri seară, oferta cancelarului Scholz, privind reluarea cooperării, post-conflict.

"Noi nu ne rugăm de nimeni pentru nimic, iar politicienii din Germania ar trebui să înțeleagă acest lucru în mod clar și permanent", a reacționat Ministerul rus de Externe, citat de publicația Handelsblatt.

"Guvernul german nu a explicat de ce a evitat în mod rușinos și laș să investigheze actele de sabotaj asupra conductelor Nord Stream 1 şi 2, prin care economia germană a fost deconectată de la gazul rusesc ieftin", a mai transmis Ministerul de Externe de la Moscova.

Rusia insistă cu teoria "sabotajului occidental" la gazoductele Nord Stream 1 și 2

Mai multe fisuri au fost depistate în septembrie la gazoductele Nord Stream 1 și 2, care fac legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică.

Suedia și Danemarca au depistat explozii în zonele în care au fost constatate fisurile, iar statele occidentale suspectează Rusia de comiterea unui act de sabotaj.

La rândul său, Rusia a indicat că atacurile ar fi putut fi comise de Statele Unite, în contextul în care Washingtonul s-a opus mulți ani construirii gazoductului Nord Stream 2.

Președintele Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că beneficiază de pe urma avarierii gazoductelor Nord Stream 1 și 2.

Administrația de la Moscova a acuzat și Marea Britanie de implicare directă în comiterea actelor de sabotaj.

Sursa: Mediafax

Foto: Vladimir Putin și Olaf Scholz

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz Rusia comert razboi
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close