Rusia a cerut, miercuri, "răspunsuri concrete" la îngrijorările sale în ceea ce privește securitatea, relatează Reuters, citându-l pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.
Savanții s-au temut, la începutul pandemiei de COVID, că o discuție asupra teoriei virusului scăpat din laborator ar dăuna "armoniei internaționale" și științei, în general, relatează Sky News și The Telegraph.
Un șofer român de TIR, în vârstă de 41 de ani, din Scottish Borders, a fost condamnat la opt ani și zece luni de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat de un accident în lanţ în urma căruia au murit trei persoane.
Mehdi avea 15 ani când a sosit cu barca în Australia căutând adăpost. În ciuda recunoașterii oficiale ca refugiat, nu a mai fost liber de atunci – vineri a împlinit 24 de ani.
O viitoare mireasă din Australia a îmbrățișat străini și a gustat din băuturile altora într-un club de noapte în încercarea de a se infecta cu COVID-19 înainte de nuntă.
Papa Francisc și-a permis o altă ieșire privată în afara Vaticanului, de data aceasta pentru a vizita un magazin de muzică din centrul capitalei, în via della Minerva, lângă Panteon.
Laurence Auer, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, a declarat că țara sa va depune ''toate eforturile'' pentru extinderea Spaţiului Schengen, iar România ar putea să fie primită.
Rusia a organizat marți exerciții cu tragere reală, cu trupe și tancuri, lângă granița cu Ucraina, sugerând o perspectivă defavorabilă în privința discuțiilor cu Statele Unite, avute cu doar o zi înainte.
Doi ofițeri de poliție din Los Angeles au fost concediați pentru că au urmărit Pokémoni în loc de tâlhari. Cei doi nu au răspuns unui apel pentru o intervenție la un jaf din apropierea locului în care se aflau, pentru că se jucau.
Un tată îndurerat, care încerca să se împace cu moartea bebelușului său, născut prematur, a fost uimit și îngrozit când copilul a început să plângă în timp ce îl ducea la un cimitir pentru înmormântare.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Porfirie, a fost testat pozitiv la coronavirus, anunță Associated Press, citând o declarație oficială a acestui cult religios.
Kremlinul a anunțat, marți, că nu are motive de optimism după prima rundă de negocieri ruso-americane desfășurată cu o zi în urmă la Geneva, într-o tentativă de a detensiona situația de la frontiera ruso-ucraineană, transmite Reuters.
O porțiune din Marele Zid, clădit în timpul dinastiei chinezești Ming (1368 - 1644), s-a prăbușit după un cutremur puternic care a afectat provincia Quinghai din nord-vestul țării.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, la câteva ore după ce presa a relatat că politicianul fusese internat în spital ca urmare a unei complicații grave.
Medicii unui spital din statul american Maryland i-au transplantat unui pacient o inimă de porc într-un ultim efort de a-i salva viața, relatează presa din SUA.
Negocierile tensionate demarate luni dimineață la Geneva între delegațiile rusă și americană s-au terminat, iar secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, şi vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov au făcut primele declarații de presă, separat, la mai bine de opt ore de la startul discuțiilor.
Ionuț Constantin Covaci, un bărbat de 33 de ani, este căutat de rudele din România după ce a încetat să mai comunice cu familia din luna august a anului trecut, iar ultimul său număr de telefon nu mai este valabil.
Novak Djokovic a publicat o primă reacție, după ce a reușit să câștige procesul cu autoritățile australiene. Tenismenul li s-a adresat fanilor pe Twitter.