Antena 3 CNN Externe Lukaşenko, despre deturnarea avionului Ryanair: Am acţionat „legal”

Lukaşenko, despre deturnarea avionului Ryanair: Am acţionat „legal”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că a acţionat ”în mod legal” deturnând un avion civil la Minsk, în urma unei alerte cu bombă, şi respinge acuzaţia potrivit căreia a deturnat zborul cu scopul de a aresta un opozant.

Lukaşenko, despre deturnarea avionului Ryanair: Am acţionat „legal”
Sursa foto: Agerpres
de Alexandra Ionescu    |    26 Mai 2021   •   22:15
"Am acţionat legal protejând oamenii", a declarat Lukaşenko, potrivit agenţiei de stat Belta, în primele sale comentarii asupra deturnării avionului.
 
Potrivit preşedintelui belarus, a-l acuza că a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a forţa aterizarea zborului Ryanair este "o minciună".
 
De asemenea, Aleksandr Lukaşenko i-a acuzat pe "răuvoitori" că vor să sufoce Belarus şi că "au depăşit linia roşie" în atacurile lor împotriva Minskului. Potrivit lui Lukaşenko, forţe externe duc un "război hibrid" împotriva Republicii Belarus şi împotriva sa, informând greşit cu privire la modul în care el a gestionat incidentul cu avionul.
 
"După cum am prevăzut, răuvoitorii noştri din afara şi din interiorul ţării şi-au schimbat metodele de atac asupra statului" belarus, a declarat Lukaşenko în parlament. "Ei au depăşit multe linii roşii şi au abandonat bunul simţ şi principiile morale", a subliniat el.

Lukaşenko a atenţionat că va reacţiona ferm la orice sancţiuni sau provocări. El a declarat că sistemele de apărare ale centralei nucleare din Belarus au fost plasate în stare de alertă maximă în timpul deturnării avionului, potrivit Belta.

Potrivit agenţiei de presă TASS, Lukaşenko a susţinut de asemenea că jurnalistul Protasevici a pus la cale "o rebeliune sângeroasă" în Belarus.
 
Aleksandr Lukaşenko îi acuză cu regularitate pe americani de faptul că vor să-l răstoarne de la putere, cu scopul de a ataca apoi Rusia lui Vladimir Putin, principalul său aliat.
 
Regimul lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, a reprimat în mod dur o mişcare de contestare inedită ce a scos în stradă mii de persoane în 2020, după alegerile prezidenţiale din august, considerate de europeni ca fiind "fraudate". 

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close