Antena 3 CNN Externe Putin: Miniştrii apărării din Est sunt numiţi de SUA

Putin: Miniştrii apărării din Est sunt numiţi de SUA

Putin: Miniştrii apărării din Est sunt numiţi de SUA
21 Sep 2007   •   15:28

Lupta de la distanţă dintre Rusia şi SUA pentru supremaţia mondială continuă pare să-şi fi stabilit una dintre mize în Estul Europei. Ţările din această zonă s-au aflat până în 1989 în sfera de influenţă sovietică. Odată cu extinderea UE, acestea par să fi trecut în tabăra ţărilor Ooccidentale. Acest lucru nemulţumeşte puterea de la Kremlin, care a anunţat de mai multe ori că va considera o ameninţare directă amplasarea bazelor NATO în Est.

În acest context, preşedintele rus, Vladimir Putin, a pus la îndoială independenţa statelor din estul Europei, la o întâlnire avută la Moscova cu mai mulţi politologi, potrivit Jurnalului Naţional. Putin nu s-a sfiit să declare că SUA controlează în mod direct politica din Estul Europei. "Ştiu cã, din pãcate, în unele ţãri din Europa de Est, candidaturile nu doar ale miniştrilor Apãrãrii, ci chiar şi ale funcţionarilor de rang inferior, sunt aprobate de ambasadorul Statelor Unite", a declarat Putin.

În prezent, în România ministru al apărării este liberalul Teodor Meleşcanu, numit în funcţie în aprilie 2007. Predecesorii săi au fost Sorin Frunzăverde (PD), în perioada octombrie 2006 - martie 2007 şi Teodor Atanasiu (PNL), în perioada decembrie 2004 - octombrie 2006.

În cadrul aceleiaşi întâlniri de la Moscova, Putin a precizat că această practică a SUA "poate fi plãcută astãzi, dar mâine, ea poate crea probleme." El a mai adăugat că în acest moment "nu mai existã prea multe ţãri în lume care au plãcerea şi fericirea de a afirma cã sunt suverane. Ele pot fi numãrate pe degete. Este vorba de China, India, Rusia şi alte câteva state."

Antena3.ro

×
Parteneri
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată
x close