Antena 3 CNN Externe Război în Israel, ziua 48. Hamas pune condiții suplimentare pentru acordul cu Israel

Război în Israel, ziua 48. Hamas pune condiții suplimentare pentru acordul cu Israel

Redacția Antena 3 CNN
11 minute de citit Publicat la 21:38 23 Noi 2023 Modificat la 21:38 23 Noi 2023
Gaza 2
Sursa foto: hepta

Ultimele informații din războiul declanșat după ce Hamas a atacat Israel:

  • Turcia vrea să evacueze vineri, din Gaza, zeci de copii răniți și bolnavi
  • Israelul se așteaptă la cel puțin încă două luni de luptă împotriva Hamas
  • Amenințări între Israel și Hamas înainte de intrarea în vigoare a armistițiului
  • Qatar anunță că armistițiul și schimbul de ostatici Israel-Hamas vor începe vineri
  • Ministerul Sănătății din Gaza suspendă cooperarea cu OMS după arestarea directorului de la spitalul Al-Shifa
  • Hamas pune condiții suplimentare pentru acordul cu Israel
  • Directorul spitalului Al-Shifa din Gaza a fost arestat de forțele israeliene
  • Qatar spune că face demersuri pentru o încetare a focului de mai lungă durată
  • Eliberarea ostaticilor, amânată cel puțin până vineri
  • Hamas a anunțat că schimbul de prizonieri va începe joi dimineață, la ora 12:00. Vor fi eliberați câte 12 prizonieri în fiecare zi, vreme de mai multe zile, în schimbul prizonierilor palestinieni
  • Ministrul britanic de externe a discutat cu omologii săi din țările arabe și islamice despre Gaza
  • Camioanele cu ajutoare și combustibil, pregătite să intre în Gaza odată cu intrarea în vigoare a acordului Israel - Hamas
  • 201 israelieni, pe lista ostaticilor deținuți de Hamas, întocmită de rudele și apropiații victimelor
  • SUA confirmă că vor întrerupe zborurile cu drone deasupra Fâșiei Gaza în timpul armistițiului Israel - Hamas

Update 21:30 Turcia vrea să evacueze vineri, din Gaza, zeci de copii răniți și bolnavi.

Turcia intenționează să evacueze vineri, din Gaza, copii și tineri, răniți sau bolnavi, ca parte a celei de-a treia runde de evacuare, a declarat joi ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca, potrivit Reuters.

Până în prezent, Turcia a evacuat din Gaza 150 de persoane, majoritatea bolnavi de cancer și însoțitorii lor, pentru a-și continua tratamentul. De asemenea, a evacuat peste 100 de turci, ciprioți turci și rudele acestora în această săptămână.

Vorbind pe aeroportul Esenboga din Ankara, Koca a spus că trei copii bolnavi din Gaza au fost aduși în Turcia joi. El a adăugat că este vorba despre un băiat de 2 ani și de două fete de 9 și 10 ani care vor primi tratament în Turcia.

Cea de-a treia rundă de evacuări, constând dintr-un grup de 50 de persoane, a fost amânată din cauza unor probleme legate de permisiunile pentru transferul acestora, a mai spus ministrul.

„Ne așteptăm ca a treia evacuare să aibă loc mâine (vineri) și va fi o evacuare care va consta în mare parte din copii și tineri. Sunt mai puțini bolnavi de cancer în grup, dar va fi o evacuare care va consta în majoritate din copii și tineri răniți”, a precizat Koca.

În plus, Turcia a trimis aproximativ 800 de tone de ajutor umanitar, materiale medicale și medicamente în Egipt pentru locuitorii din Gaza. Koka a precizat că Turcia dorește să înființeze un spital de campanie pe partea Gaza a punctului de trecere a frontierei Rafah.

Update 21:10 Israelul se așteaptă la cel puțin încă două luni de luptă împotriva Hamas, potrivit ministrului Apărării.

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a spus că operațiunea militară a Israelului împotriva Hamas va continua "în forță” după scurtul armistițiu care începe vineri și că luptele sunt de așteptat să continue cel puțin încă două luni.

"Aceasta va fi o scurtă pauză. Când se va termina, luptele vor continua cu forță și vor crea presiune care va permite întoarcerea mai multor ostatici", a spus Gallant în timpul vizitei trupelor israeliene joi.

"Se așteaptă o luptă de cel puțin încă două luni”, a adăugat el, potrivit CNN.

Update 19:50 Amenințări între Israel și Hamas înainte de intrarea în vigoare a armistițiului.

Mai multe amenințări au fost lansate joi, din partea Israel și Hamas, înainte de intrarea în vigoare a armistițiului dintre cele două tabere.

Purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas a cerut joi escaladarea confruntării cu Israelul pe toate fronturile.

"Solicităm escaladarea confruntării cu ocupația în toată Cisiordania și pe toate fronturile de rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Izz el-Deen al-Qassam, Abu Ubaida, într-un discurs video difuzat de Al Jazeera TV.

În paralel, israelienii au avertizat că operațiunile militare „se pot chiar intensifica” în perioada premergătoare încetării focului.

Sunt "afaceri ca de obicei”, a spus Richard Hecht, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene IDF, potrivit Sky News.

El a respins ideea că Israelul ar putea reduce operațiunile din Gaza înainte de armistițiul de patru zile care va începe vineri, la ora locală 7.00.

Update 18:20 Acordul dintre Israel şi Hamas care prevede eliberarea a 50 de ostatici israelieni este încă în aşteptare.

Potrivit ultimelor informaţii, încetarea focului va intra în vigoare mâine dimineață, iar primii 13 răpiți vor fi înapoiați tot mâine, în curusul zilei.

Acordul de eliberare a primilor 50 de ostatici israelieni ținuți captivi în Fâșia Gaza intră în vigoare mâine dimineață la 7 dimineața, urmând ca prima tranșă de ostatici să fie eliberați în jurul orei 16.

Urmează în următoarele zile, dacă ambele părți vor respecta acest acord de încetare a focului, să fie eliberați până la 50 de ostatici israelieni.

Aproximativ 40 de copii, restul femei și pentru fiecare ostatic israelian eliberat, din închisorile israeliene vor fi eliberați 3 prizonieri palestinieni.

Ceea ce a dat de înțeles purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor de Externe din Qatar, este că dacă acest acord de încetare a focului este respectat, există speranța pentru prelungirea acestui acord cu un număr de aproximativ cinci zile. 

Update 16:45 Qatar anunță că armistițiul și schimbul de ostatici Israel-Hamas vor începe vineri

Majid al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, a anunțat joi că armistițiul și schimbul de ostatici dintre israel și Hamas vor începe vineri, potrivit BBC.

Sursa menționată a spus că armistițiul va începe la ora locală 7.00, iar eliberarea primilor ostatici va fi la ora 16.00. Majid al-Ansari a mai spus că doar 13 ostatici vor fi eliberați vineri.

Conform acordului, 50 de ostatici urmează să fie eliberați în timpul unei pauze de patru zile în luptă.

Ostaticii, în special femei și copii, vor fi predați Crucii Roșii. În schimb, Israel va elibera mai mulți prizonieri palestinieni.

Update 14:48 Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, a anunțat că suspendă cooperarea cu Organizația Mondială a Sănătății, OMS.

OMS a contribuit la facilitarea evacuărilor din spitalul Al-Shifa.

Anunțul vine duăpă ce Mohammed Abu Salmiya, directorul spitalului, a fost arestat de Forțele de Apărare ale Israelului (FDI) în timp ce se deplasa cu un convoi al OMS în timpul unei operațiuni de evacuare.

"Națiunile Unite poartă întreaga responsabilitate pentru acest eveniment și așteptăm măsuri adecvate și urgente din partea lor pentru a rezolva această situație. Ministerul Sănătății decide să oprească cooperarea cu Organizația Mondială a Sănătății în ceea ce privește problema evacuării răniților și a echipelor medicale până când va fi prezentat un raport care să explice ce s-a întâmplat și până când deținuții vor fi eliberați", a transmis instituția condusă de Hamas.

Update 14:12 Gruparea Hamas a făcut cereri suplimentare pentru acordul de încetare temporară a focului și de eliberare a ostaticilor.

Informația este difuzată de BBC, care citează o sursă guvernamentală israeliană.

Nu este clar, momentan, care sunt cererile suplimentare ale grupării Hamas. 

Acordul, amânat cel puțin până vineri, ar urma să ducă la eliberarea a 50 de ostatici israelieni și la o încetare a luptelor timp de patru zile.

La rândul său, Israelul ar urma să pună în libertate 150 de deținuți palestinieni.

Până atunci, IDF a comunicat, joi, că își continuă campania de lovituri țintite în Gaza.

Update 12:38 Directorul spitalului Al-Shifa din Gaza, Mohammed Abu Salamiya, a fost reținut de armata israeliană.

Informația este difuzată de BBC.

Dr. Adnan al-Bursh, care este șeful departamentului de ortopedie de la Al-Shifa, dar care se află în prezent în spitalul indonezian din Gaza, a spus că Salamiya a fost reținut în timp ce însoțea pacienții care erau evacuați.

Armata israeliană nu a confirmat încă arestarea directorului de spital.

Forțele israeliene au preluat săptămâna trecută controlul asupra Al-Shifa, cel mai mare spital din orașul Gaza, după ce au susținut că Hamas a amplasat un centru de comandă sub unitatea medicală.

Afirmațiile IDF sunt susținute de SUA, dar negate de Hamas.

Forțele de Apărare israeliene au publicat o înregistrare video care arată un tunel aflat, conform IDF, la 10 metri sub spital și care se întinde pe o lungime de 55 de metri.

Update 10:30 Qatarul - principalul mediator între Hamas și Israel - a transmis, joi dimineață, că momentul încetării temporare a focului între Israel și Hamas va fi anunțat "în câteva ore".

Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe din Qatar.

Potrivit unui purtător de cuvânt, se lucrează în continuare atât cu Israelul, cât și cu Hamas și cu partenerii din Egipt și SUA"pentru a asigura începerea rapidă a pauzei luptelor și pentru a oferi garanțiile necesare aderării părților la acord.

Într-o declarație separată, negociatorul principal al Qatarului, Mohammed al-Khulaifi, a confirmat că se fac eforturi ca încetarea focului - convenită inițial pentru patru zile - să fie prelungită.

"Vom discuta în continuare cu părțile pentru o perioadă mai lungă de încetare a focului. Eforturile noastre nu se vor opri la acest nivel. Vom continua să lucrăm", a spus al-Khulaifi.

Update 08:30 Un oficial palestinian afirmă că acordul dintre Israel și Hamas a fost amânat din cauza unor detalii de "ultim moment" privind ostaticii.

Presa internațională a relatat anterior că acest acord - care prevede eliberarea 50 de ostatici deținuți de Hamas și o pauză de patru zile a ostilităților - a fost temporizat până vineri, cel puțin.

Anunțat oficial miercuri, de ambele părți, acordul ar fi trebuit să intre în vigoare joi dimineață, la ora locală 10 (aceeași oră în România).

Update 08:00 Eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas a fost amânată cel puțin până vineri. Informațiile inițiale indicau că ostaticii deținuți de Hamas ar putea fi eliberați chiar joi dimineață.

Deși informațiile inițiale indicau că ostaticii deținuți de Hamas ar putea fi eliberați chiar joi dimineață, directorul Consiliului Național de Securitate, Tzachi Hanegbi, a declarat că eliberările nu vor începe până vineri.

"Contactele privind eliberarea ostaticilor noștri avansează și continuă în mod constant", a declarat Hanegbi într-o declarație.

"Începutul eliberării va avea loc conform acordului inițial dintre părți și nu înainte de vineri".

Deocamdată nu sunt detalii despre ceea ce ar fi putut cauza întârzierea.

Israelul și Hamas au convenit miercuri asupra unei încetări a focului în Gaza pentru cel puțin patru zile, pentru a permite accesul ajutoarelor și eliberarea a cel puțin 50 de ostatici deținuți de militanții din enclava palestiniană în schimbul a cel puțin 150 de palestinieni închiși în Israel.

Ora de începere a armistițiului și de eliberare a ostaticilor capturați de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie asupra Israelului nu fusese încă anunțată oficial. O sursă egipteană din domeniul securității a declarat că mediatorii au încercat să stabilească o oră de începere a armistițiului pentru joi la ora 10.00.

Radioul israelian Kan, citând un oficial israelian, a raportat că a existat o întârziere de 24 de ore pentru că acordul nu a fost semnat de Hamas și de mediatorul Qatar. Oficialul a declarat că sunt optimiști că acordul va fi pus în aplicare atunci când va fi semnat, relatează Reuters.

Premierul Benjamin Netanyahu nu a făcut nicio mențiune despre o eventuală amânare a punerii în aplicare a acordului în timpul unei conferințe de presă, miercuri seara târziu.

Update 00:00 Emanuel Macron, despre acordul Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza: "Securitatea Israelului să fie perfect luată în considerare de toată lumea".

Emmanuel Macron, care i-a primit pe miniştrii de externe ai mai multor ţări arabe şi musulmane, a declarat că acest lucru implică faptul "ca securitatea Israelului să fie perfect luată în considerare de toată lumea", a adăugat Elysée. "Nu va exista încetare durabilă a focului fără garanţii foarte solide pentru securitatea Israelului", a insistat el.

Preşedintele francez i-a primit la Paris pe şefii de diplomaţie din Arabia Saudită, Egipt, Iordania, teritoriile palestiniene, Indonezia, Nigeria şi Turcia, precum şi pe secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit.

El a cerut mai întâi ca toată lumea să fie "perfect clară cu privire la condamnarea atacurilor Hamas" care au declanşat acest nou război pe 7 octombrie, a spus un consilier.

Miniştrii au cerut "să acordăm sprijin cererilor ţărilor arabe", în special pentru "asigurarea accesului ajutorului umanitar" şi "obţinerea unei încetări a focului imediat şi de durată" şi apoi să ne îndreptăm către soluţia a două state, israelian şi palestinian, au indicat surse apropiate preşedintelui francez.

Franţa consideră că "armistiţiul umanitar trebuie să permită negocierea condiţiilor unei încetări a focului" "cât mai durabile", au menţionat sursele citate.

Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineaţa un acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni şi a unui armistiţiu pe patru zile în Fâşia Gaza. Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, acordul prevede, în această primă fază ce poate fi reînnoită, eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de palestinieni închişi în Israel.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului pe 7 octombrie.

Încetarea focului în Fâşia Gaza va începe, se pare, joi, la ora locală 10:00 (08:00 GMT), după cum a anunţat un lider al grupării islamiste palestiniene Hamas, Mousa Abu Marzouk, într-un interviu acordat miercuri canalului qatarez Al-Jazeera, potrivit DPA, citat de Agerpres. 

Război în Israel, 22 noiembrie 2023 SUA confirmă că vor întrerupe zborurile cu drone deasupra Fâșiei Gaza în timpul armistițiului Israel - Hamas

Război în Israel, 21 noiembrie 2023 CNN: Ostaticii care vor fi eliberați de Hamas în urma acordului cu Israelul sunt cetățeni israelieni și persoane cu dublă cetățenie

Război în Israel, 20 noiembrie 2023 Hezbollahul libanez a lansat drone, obuze şi rachete asupra armatei israeliene

Război în Israel, 19 noiembrie 2023 Comisarul ONU Volker Turk: "Evenimentele îngrozitoare din Gaza din ultimele zile depăşesc orice înţelegere"

Război în Israel, 18 noiembrie 2023 "Mutarea pacienților de la spitalul Al-Shifa, foarte problematică”

×
Etichete: Război în Israel
x close