Antena 3 CNN Externe Reacția Chinei, după mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională

Reacția Chinei, după mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională

Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat Curtea Penală Internațională (CPI) să adopte o "poziție imparțială" și să "evite politizarea și standardele duble".

Reacția Chinei, după mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională
Sursa foto: Hepta | Sputnik / Ramil Sitdikov
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Mar 2023   •   11:00

Poziția Beijingului vine după ce instanța internațională a emis, vineri, mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război.

De asemenea, poziția este exprimată în ziua în care președintele chinez Xi Jinping efectuează o vizită la Moscova.

"Curtea Penală Internațională ar trebui să mențină o poziție obiectivă și imparțială, să respecte imunitatea jurisdicțională de care se bucură șeful statului, în conformitate cu dreptul internațional, să își exercite funcțiile și puterile cu prudență, conform legii, să interpreteze și să aplice dreptul internațional cu bună credință și să evite politizarea și standardele duble", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin.

China nu este stat semnatar al "Statutului de la Roma", tratatul care a instituit Curtea Penală Internațională și la care au aderat 123 de state.

Citește și: Dmitri Medvedev: "Mandatul de arestare al CPI pentru Vladimir Putin are valoarea hârtiei igienice"

Nici Rusia nu a semnat acest tratat și invocă acest fapt pentru a nu recunoaște jurisdicția CPI.

Mandatele de arestare emise de instanța internațională pe numele lui Putin și al oficialului rus Maria Lvova-Belova au fost emise în legătură cu o presupusă schemă de deportare a copiilor ucraineni în Rusia.

Măsura a intrat în istorie, Putin devenind primul șef de stat al unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare.

Acuzațiile sunt, de asemenea, primele care au fost depuse în mod oficial împotriva unor oficiali de la Moscova de când Rusia și-a început invazia în Ucraina, anul trecut.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close