Antena 3 CNN Externe Rezultate Alegeri Franța. Marine Le Pen, chipul amabil al extremei

Rezultate Alegeri Franța. Marine Le Pen, chipul amabil al extremei

Rezultate Alegeri Franța. Marine Le Pen, chipul amabil al extremei
23 Apr 2017   •   11:58

Rezultate Alegeri Franța Marine Le Pen a încercat în ultimii ani să spele imaginea Frontului Naţional (FN), partidul de extremă dreaptă pe care l-a moştenit de la tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, pentru a deveni "chipul amabil" al unei mişcări care nu a încetat să înregistreze succese electorale până la punctul în care a ajuns cel mai votat partid politic din Franţa, scrie EFE într-un comentariu.  Rezultate Alegeri Franța

Rezultate Alegeri Franța Pe urmele tatălui

Rezultate Alegeri Franța La cei 48 de ani ai săi, aflată la cea de-a doua campanie prezidenţială, această "eurofobă" convinsă este pe cale să culeagă roadele acestui catharsis dacă, aşa cum o arată sondajele, va accede duminică, 23 aprilie, în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Franţa. Ar urma astfel paşii tatălui ei, care a reuşit în 2002 să intre în turul doi, însă spre deosebire de Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului, Marine ar face-o cu un electorat mai consolidat şi mai numeros. Cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc la 7 mai, în care niciun sondaj nu o dă drept câştigătoare, va arăta limitele pariului făcut de ea: deşi şi-a extins bazinul electoral, nu a reuşit să spulbere "plafonul de sticlă" pe care i-l impune sistemul. 

 Rezultate Alegeri Franța  Marine Le Pen a reuşit să obţină pentru partidul ei o susţinere importantă, un electorat fidel care îi iartă inclusiv finanţările ilegale ale formaţiunii sale pentru care a fost deja sancţionată de Parlamentul European. Însă lidera de extremă dreapta nu a putut evita să inspire şi multă respingere de cealaltă parte a societăţii franceze. Candidata face o adevărată echilibristică între propunerile radicale moştenite pe filieră paternă şi oferta mai acceptabilă cu care intenţionează să ajungă la Palatul Elysee. 

Rezultate Alegeri Franța Atacuri dure împotriva imigrației

Rezultate Alegeri Franța Marine Le Pen evită referirile la cel de-al Doilea Război Mondial care i-au adus atâtea bătăi de cap tatălui ei - şi chiar şi ei, în actuala campanie electorală -, şi lansează atacuri dure împotriva imigraţiei, invocând lipsa de securitate şi cerând să se acorde prioritate francezilor şi patriotismului economic, tema sa de campanie favorită după ce a înţeles că "America First" i-a ieşit de minune actualului preşedinte american Donald Trump. 

Şi toate acestea după ce, în 2015, a tăiat cordonul ombilical care o mai ţinea legată de tatăl ei, după ultima ieşire nepotrivită a patriarhului, fapt ce a provocat o telenovelă de familie care a durat luni de zile, dar i-a adus în cele din urmă independenţa mult dorită şi a consacrat-o ca unul dintre chipurile cele mai uşor de identificat ale extremei drepte europene. 

Rezultate Alegeri Franța Ascensiune rapidă

Rezultate Alegeri Franța  Născută la 5 august 1968, Marine Le Pen s-a implicat timpuriu în activitatea de partid, mereu în umbra tatălui ei. La 18 ani a intrat în Frontul Naţional şi, ajutată de numele de familie, nu a avut probleme să avanseze în ierarhia de partid. Într-un partid care avea dificultăţi în a găsi candidaţi, fiica şefului s-a transformat rapid într-un bun electoral care s-a prezentat la diferite alegeri legislative şi locale, carieră politică pe care a combinat-o cu cea de avocată în Paris, în perioada 1992-1998. 

Când, în 2002, tatăl ei a intrat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Franţa a descoperit în urma nenumăratelor apariţii televizate că în spatele căpşorului blond se prefigurau un verb agil şi un caracter puternic, comentează EFE. Se născuse o stea a politicii care, cu trecerea anilor, a devenit tot mai sigur pe ea. Mai întâi în partid, unde a avut de înfruntat atacurile vechii gărzi care o considerau o "arivistă" şi care nu erau de acord cu schimbarea "amabilă" pe care o promova. 

Rezultate Alegeri Franța Pe locul trei în 2012

Rezultate Alegeri Franța  Până în 2011, Marine Le Pen a preluat frâiele FN, pe care în anul următor la condus la primul ei scrutin prezidenţial, unde s-a clasat pe locul trei, cu 17,9% din voturi, dar cu un procent mai mare decât obţinuse tatăl ei cu 10 ani înainte. Legitimitatea ei nu mai putea fi contestată din interior şi Le Pen s-a lansat în cucerirea de noi orizonturi, ajutată de o nouă gardă pretoriană, mai tânără şi mai modernă, în care se remarcă partenerul ei de viaţă, Louis Aliot, şi mâna ei dreaptă, Florien Philippot. 

Această strategie i-a permis să câştige de partea ei clasa muncitoare şi pe defavorizaţi care se consideră uitaţi de sistem şi care plătesc efectele globalizării printr-o scădere a nivelului lor de trai. Le Pen a ales circumscripţia din Hénin-Beaumont ca laborator al experimentelor ei, un teritoriu în nordul ţării afectat de dezindustrializare şi pe care l-a transformat în fief electoral. 

Rezultate Alegeri Franța Succes la locale

Rezultate Alegeri Franța În alegerile municipale din 2014, partidul ei a câştigat peste 10 primării, ceea ce i-a permis să desemneze doi senatori. În acelaşi an, în alegerile pentru Parlamentul European, Frontul Naţional a devenit cel mai votat partid, obţinând o pătrime din voturi, performanţă pe care a repetat-o şi în scrutinul regional din anul următor, când a obţinut 7 milioane de voturi, un record în istoria formaţiunii. Un rezultat pe care acum va trebui să-l multiplice dacă doreşte să ajungă la Palatul Elysee şi să-şi îndeplinească visul de a înlătura de la putere elitele "care au pierdut legătura cu poporul".

×
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close