În administraţia locală, salariile au crescut cu peste 21% în 2005 faţă de 2004 şi cu 40% în 2006 faţă de 2005. În comparaţie, creşterea medie pentru toate ţările Uniunii a fost de 4% în 2005 şi 5,4% în 2006. Cea mai spectaculoasă creştere salarială a fost însă în sistemul bancar, potrivit studiului realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă, citat de ziarul „Gândul”.
În timp ce bancherii europeni s-au bucurat de salarii majorate cu procente între 0,6% şi 9,2%, la noi creşterea a fost de 52%. În ce priveşte salariile metalurgiştilor, acestea au crescut în România în 2005 cu 20,1%, iar în 2006 cu 18,9%, de asemenea mult peste media europeană. Spre comparaţie, următoarea ţară după noi în top este Estonia, unde creşterile salariale sunt de cel mult 15%.
Nu toţi salariaţii români au avut însă norocul celor din cele trei sectoare monitorizate de fundaţie. Salariul mediu pe economie, de pildă, a crescut destul de mult situându-ne pe locul patru în rândul ţărilor UE, dar procentul nu a fost mult diferit de trendul general de creştere a salariilor din noile state membre.
Diferenţele salariale rămân în continuare foarte mari între statele membre mai vechi ale Uniunii Europene şi cele nou intrate, în ciuda ritmurilor de creştere mai accentuate în cazul ultimelor venite. Anul trecut România se afla, în acest clasament pe penultimul loc, cu un salariu minim de 104,94 euro, urmată doar de Bulgaria, unde salariul minim era 81,81 de euro.
Antena 3
Ştiri video recomandate