Antena 3 CNN Externe Schimbarea mondială care trage cortina peste secretul celei mai puternice ţări

Schimbarea mondială care trage cortina peste secretul celei mai puternice ţări

Schimbarea mondială care trage cortina peste secretul celei mai puternice ţări
de O.P.    |    04 Iun 2012   •   09:12

Jocurile politice, corupţia, mita la nivel înalt sunt doar câteva din motivele care au dus la schimbarea puterii în ţara care nu a cunoscut până în prezent criza economică.

China a publicat recent un raport care arată cum este structurată puterea în China, dar şi procesul de tranziţie care a avut loc de la demiterea lui Bo Xilai. Aproximativ 70% din actualii membri de vârf din instituţiile politice vor fi demişi, şi înlocuiţi până la începutul anului viitor, incluzându-i pe preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao.

Singurii care nu au emoţii sunt Xi Jinping şi Li Keqiang, cei despre care se crede că vor prelua funcţiile celor doi mai sus menţionaţi. Chiar înainte de a fi înlăturat de la conducere, Bo Xilai a atras atenţia asupra ţării prin eforturile împotriva corupţiei.

Cum va fi condus statul

Sistemul politic din China va fi împărţit în trei mari instituţii: Guvernul, Partidul Comunist Chinez şi Armata. Guvernul şi Armata sunt subordonate Partidului Comunist Chinez, care trasează agenda politică.

La rândul său, partidul este împărţit în trei : Comitetul Central, Biroul Politic şi Biroul Permanent. Cea mai mare autoritate o are Biroul Permanent.

Potrivit regulamentului Partidului Comunist Chinez, toate cele patru nivele ale partidului - aflate sub nivelul naţional (provinciale, municipale, judeţene şi orăşeneşti) vor trece prin schimbări majore la nivel de lideri până în iunie 2012.







×
Subiecte în articol: hu jintao
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close