Scutul SUA antirachetă ar putea duce la un nou Război Rece

15 Oct 2007   •   14:49
Scutul SUA antirachetă ar putea duce la un nou Război Rece
Planurile de amplasare a unui scut antirachetă în Europa ar putea duce la declanşarea unui nou Război Rece. Avertismentul a fost lansat de Eduard Sevardnadze, fost ministru de Externe al URSS şi fost preşedinte al Georgiei. Eduard Sevardnadze este de părere că situaţia este mai gravă decât pare. “Dacă americanii chiar îşi vor staţiona armele în estul Europei, atunci ruşii vor reacţiona şi aceasta va fi baza pentru începutul unui nou Război Rece”, a declarat fostul şef de stat, aflat la Frankfurt.

Potrivit fostului oficial sovietic, un astfel de conflict ar putea fi mult mai periculos decât cel anterior. Mai multe multe naţiuni şi entităţi revendică în prezent roluri mai importante pe scena internaţională şi nu mai acceptă doar două mari puteri, ca în deceniile trecute.

Declaraţiile lui Sevardnadze survin în contextul în care secretarul de Stat american Condoleezza Rice a refuzat vineri cererea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, referitoare la blocarea planurilor de amplasare a scutului antirachetă.  Statele Unite intenţionează să amplaseze zece interceptoare de rachetă în Polonia şi o staţie-radar în Cehia.

Sevardnadze nu este primul oficial din fosta URSS care lansează asemenea avertismente. Fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov declara, în iulie, că scutul anti-rachetă va transforma din nou Europa într-o ţintă şi a acuzat Statele Unite de aroganţă.

Antena 3

x close