Antena 3 CNN Externe Sediul Consulatului României la Kiev a fost atacat cu ouă (VIDEO)

Sediul Consulatului României la Kiev a fost atacat cu ouă (VIDEO)

Sediul Consulatului României la Kiev a fost atacat cu ouă <font color=red>(VIDEO)</font>
31 Aug 2007   •   17:02

Consulatul României la Kiev a fost bombardat cu ouă de câteva mii de activişti radicali. Potrivit presei ucrainene, organizaţia Kucima a pichetat sediul consulatului, cerând anularea pretenţiilor teritoriale faţă de Ucraina şi scuze oficiale din partea Partidului România Mare care a revendicat Insula Şerpilor şi o parte din regiunile Cernăuţi şi Odessa.

La 24 de ore de la incident, autorităţile române au primele reacţii, spunând că nu au fost prevenite de omologii lor, conform cutumei, în legătură cu mitingul cu caracter ostil desfăşurat în faţa sediului Secţiei consulare de la Kiev. Informaţiile ajunse la autorităţile române relevă faptul că forţele de ordine ucrainene au intervenit cu întârziere şi numai după solicitări repetate ale misiunii diplomatice române.

Ministerul Afacerilor Externe al României apreciază, într-un comunicat oficial, ca inacceptabile lozincile scandate în contextul manifestaţiei, ocazie cu care au fost invocate presupuse pretenţii teritoriale ale României la adresa Ucrainei. MAE apreciază astfel de manifestări şi lozinci ca reflectând spiritul unei mentalităţi învechite, infirmate de cursul istoriei.

Câteva mii de membri ai blocului ucrainean KUCIMA au protestat faţă de ceea ce consideră atitudinea arogantă şi arbitrară a autorităţilor de la Bucureşti, potrivit paginii electronice a Delovaia Gazeta. Manifestanţii au semnat un "ultimatum popular" adresat Bucureştiului prin care îşi exprimă indignarea faţă de politica României. Între altele, manifestanţii au exemplificat ostilitatea statului vecin prin faptul că Partidul România Mare are drept siglă o hartă a României care include teritoriile ucrainiene Odessa, Cernăuţi şi Insula Şerpilor. Activişti ai blocului KUCIMA au acuzat, de asemenea, pierderile imense provocate de ocupaţia românească în Ucraina şi au cerut compensaţii de 1000 de euro pentru fiecare ucrainian care a avut de suferit.

Activiştii vor anularea pretenţiilor teritoriale:

Antena 3

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close