Antena 3 CNN › Externe › Starea românului rănit în carambolul din Bulgaria s-a agravat. Bărbatul este în stare critică

Starea românului rănit în carambolul din Bulgaria s-a agravat. Bărbatul este în stare critică

R.M.
1 minut de citit Publicat la 09:45 12 Noi 2026 Modificat la 09:47 12 Noi 2026
carambol pe autostrada
Carambol cu 70 de mașini în Bulgaria, în urma căruia au murit 11 oameni FOTO: Profimedia Images

Starea românului rănit în accidentul de pe autostrada Trakia din Bulgaria s-a înrăutățit. Bărbatul este în continuare ventilat mecanic, iar medicii spun că acesta se află în stare critică, relatează BNT News.

Medicii din cadrul spitalului din Burgas au anunțat că funcția pulmonară a acestuia s-a deteriorat în timpul nopții din cauza traumatismului toracic sever. Medicii de la Terapie Intensivă au intervenit rapid și au reușit să îi stabilizeze starea, însă acesta rămâne în continuare în stare foarte gravă.

În urma accidentului, bărbatul a suferit răni grave în zona pieptului, iar plămânii au fost afectați.

Miercuri a fost declarată zi de doliu național

În urma tragediei de marți dimineață,  pe autostrada Trakia din Bulgaria, care leagă capitala Sofia de orașul Burgas, de la Marea Neagră, 12 persoane au murit, iar alte aproximativ 51 au fost rănite.

Unsprezece persoane rănite au fost internate la un spital din Iambol, majoritatea în stare gravă, a declarat viceguvernatorul regiunii Iambol, Valentin Valtcev, pentru agenţia de ştiri BTA.

Ceilalţi răniţi au fost transportaţi la spitale din Burgas şi Sliven.

Un șofer român a fost reținut în urma tragediei. Ulterior, patronul șoferului român a spus că acesta nu este vinovat pentru producerea accidentului și că a fost lovit de un autocar care circula cu viteză mare. Într-o declarație exclusivă pentru Antena 3 CNN, acesta a mai spus că angajatul său ar fi salvat mai mulți oameni imediat după carambol. Șoferul român a fost eliberat miercuri.

În Bulgaria, miercuri a fost declarată zi de doliu național.

De asemenea, mai multe evenimente oficiale au fost anulate după tragedie. Printre ele s-au numărat o ședință a Consiliului de Miniștri și ceremonia în care Comisia Electorală Centrală urma să le înmâneze certificatele de alegere președintelui și vicepreședintelui aleși.

Este cel mai grav carambol înregistrat până acum pe șoselele bulgărești. Până la acest accident, cel mai mare carambol de pe autostrada Trakia avusese loc lângă Ihtiman, pe 5 iulie 2017. Atunci, aproximativ 40 de vehicule s-au ciocnit într-o zonă cu vizibilitate redusă din cauza fumului gros provenit de la miriștile incendiate.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close