Antena 3 CNN Externe SUA comemorează 2 ani de la Katrina

SUA comemorează 2 ani de la Katrina

SUA comemorează 2 ani de la Katrina
29 Aug 2007   •   08:45

La doi ani de la uraganul Katrina, oamenii încă nu şi-au revenit complet. Peste 42.000 de familii deplasate în Louisiana trăiesc şi acum în adăposturile provizorii, acordate de guvern. În acelaşi timp, mai puţin de jumătate dintre vechii locuitori ai oraşului New Orleans s-au întors să-şi refacă locuinţele distruse. La 29 august 2005, uraganul Katrina a lăsat în urmă 1.500 de morţi în sudul Statelor Unite.

Din punct de vedere economic, situaţia a fost la fel de gravă. Katrina a distrus o zonă de 235.000 de kilometri pătraţi, echivalentă cu jumătate din teritoriul Franţei sau cu întreg teritoriul României. Valoarea pagubelor a trecut de 100 de miliarde de dolari. Companiile de asigurări au fost şi ele depăşite de situaţie.

Uraganul Katrina a născut un nou tip de nomazi - strămutaţii climatici. Înainte de uragan, în New Orleans trăiau 454.000 de oameni. În prezent mai sunt doar 274.000. Aceia care au ales să se întoarcă şi să ia totul de la capăt se luptă cu autorităţile, cu sărăcia şi cu firmele de asigurări.

Katrina, care a afectat pe 29 august 2005 sudul Statelor Unite ale Americii, este considerat cea mai gravă catastrofă naturală din istoria ţării. Însă, americanii şi-au învăţat lecţia şi anul acesta, la trecerea uraganului Dean şi-au luat măsuri mai serioase de securitate.

Antena 3

×
Parteneri
Român arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
x close