Antena 3 CNN Externe Statele Unite suspendă zborurile companiilor aeriene chineze

Statele Unite suspendă zborurile companiilor aeriene chineze

Administraţia Donald Trump a emis o ordonanţă prin care suspendă cursele aeriene de pasageri ale companiilor chineze, după ce Beijingul a refuzat reprimirea pe piaţă a unor companii americane, scrie agenţia Bloomberg.

Statele Unite suspendă zborurile companiilor aeriene chineze
Sursa foto: Foto: pixabay.com
04 Iun 2020   •   08:29

Ordonanţa emisă miercuri va intra în vigoare pe 16 iunie, dar preşedintele Donald Trump o poate aplica mai devreme , a comunicat Departamentul american al Transporturilor.

Beijingul a refuzat reintrarea pe piaţa chineză a companiilor aeriene americane, deşi patru companii chineze menţin zborurile spre aeroporturile americane în pofida pandemiei, conform Departamentului Transporturilor din SUA. Companiile aeriene americane ceruseră dreptul de a relua zborurile spre China de la 1 iunie.

"Refuzul Administraţiei Chinei de aprobare a solicitărilor reprezintă o încălcare a Acordului privind transportul aerian", subliniază Departamentul american al Transporturilor.

Directiva SUA nu interzice în totalitate zborurile companiilor chineze, precizând că vor fi permise curse egale cu cele acceptate de China pentru companiile americane.

Manevra amplifică tensiunile dintre SUA şi China, adăugându-se disputelor comerciale, pe tema pandemiei şi situaţiei din Hong Kong. Preşedintele Donald Trump a avertizat acum câteva zile că va iniţia procedurile de eliminare a excepţiilor care permit Statelor Unite să trateze Hong Kong-ul diferit de restul Chinei. Administraţia de la Beijing intenţionează să impună o nouă lege de securitate în Hong Kong, o acţiune considerată drept o tentativă de consolidare a controlului politic asupra provinciei autome care este un centru financiar al Asiei.

Acţiunile companiilor aeriene americane au crescut miercuri, în contextul semnalelor că reapare cererea pentru călătorii.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: curse aeriene China SUA
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close