Tăriceanu îl trimite pe David să ?cureţe? imaginea românilor în Italia

09 Oct 2007   •   19:26
Tăriceanu îl trimite pe David să ?cureţe? imaginea românilor în Italia
Ministrul de Interne Cristian David va merge în Italia, pentru a discuta cu autorităţile de acolo cum să schimbe imaginea românilor în peninsulă. Vizita lui David are loc în contextul în care tot mai multe voci din peninsulă vorbesc despre condiţii mai dure în privinţa imigranţilor români. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu este normal ca toţi imigranţii români din Italia să fie priviţi drept infractori, din cauza unor grupuri izolate. Aşa că ministrului de Interne îi revine misiunea de a încerca schimbarea imaginii românilor în Italia.

„Într-o proporţie zdrobitoare, românii care sunt în Italia sunt cinstiţi, civilizaţi, de educaţie bună. Din păcate, există nişte grupuri izolate care trăiesc la marginea oraşului şi care se ocupă cu prostituţia, fapte care le făceau şi în România, şi care au creat această situaţie insuportabilă pentru românii din Italia”, a explicat Tăriceanu.

Primul ministru s-a declarat dezamăgit de modul în care autorităţile italiene au tratat problema până acum. Tăriceanu l-a criticat în special pe primarul Romei. „Regret atitudinea primarului Romei. Se foloseşte de acest subiect într-o campanie politică”.

Primarul Romei, Walter Veltroni, a afirmat în ultimele zile că autorităţile italiene trebuie să adopte o legislaţie mai dură în domeniul imigraţiei şi să adopte măsuri dure împotriva românilor care comit infracţiuni. Edilul capitalei italiene le-a cerut localnicilor să protesteze, peste o săptămână, faţă de rata ridicată a infracţionalităţii, de care imigranţii românii ar fi principalii vinovaţi.

Antena 3

x close