Antena 3 CNN Externe Un doctorand din SUA solicită documente care să clarifice rolul CIA în arestarea lui Nelson Mandela

Un doctorand din SUA solicită documente care să clarifice rolul CIA în arestarea lui Nelson Mandela

Un doctorand din SUA solicită documente care să clarifice rolul CIA în arestarea lui Nelson Mandela
de M.T.    |    09 Ian 2014   •   09:45

Un doctorand din Statele Unite a depus, miercuri, o plângere împotriva CIA, solicitând documente care să clarifice rolul Executivului american în arestarea lui Nelson Mandela în 1962, informează AFP, citată de Mediafax.

„Potrivit unor surse, CIA a fost implicată în arestarea lui Nelson Mandela, care a condus la încarcerarea sa timp de mai multe decenii", scrie reclamantul, Ryan Shapiro, în plângere.

Shapiro, doctorand la istorie şi antropologie în Massachusetts, cere unui tribunal federal din Washington să ordone CIA să facă publice aceste documente în virtutea Legii privind dreptul presei de a fi informată (FOIA).

Bărbatul susţine că aceste documente i-au fost refuzate până în prezent.

„Deşi se ştie de mai mult timp că CIA a fost implicată în arestarea lui Mandela, puţine informaţii publice precise există despre această implicare”, se mai arată în plângerea depusă de Shapiro.

„De asemenea, deşi se ştie de mai mult timp că CIA oferea cu regularitate regimului sud-african informaţii despre mişcarea antiapartheid, puţine informaţii publice precise există despre aceste activităţi. Prin urmare, cu toate că astăzi este salutat la nivel mondial ca un erou şi un combatant al libertăţii împotriva injustiţiei, Mandela a fost desemnat drept terorist de către Executivul american şi a rămas pe lista teroriştilor până în 2008”, a mai scris doctorandul.

Rugat să comenteze pe marginea subiectului, Dean Boyd, un purtător de cuvânt al CIA, a precizat că, „în general, agenţia se abţine să comenteze dosarele care sunt examinate în instanţă”.

×
Subiecte în articol: CIA documente SUA Africa de Sud
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close