Antena 3 CNN Externe "Nimic de sărbătorit la Moscova pe 9 mai", spune un ambasador american | Ce ar putea face Putin de "Ziua Victoriei"

"Nimic de sărbătorit la Moscova pe 9 mai", spune un ambasador american | Ce ar putea face Putin de "Ziua Victoriei"

Regimul președintelui rus Vladimir Putin sărbătorește pe 9 mai "Ziua Victoriei".

"Nimic de sărbătorit la Moscova pe 9 mai", spune un ambasador american | Ce ar putea face Putin de "Ziua Victoriei"
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Mai 2022   •   06:53

Este una dintre cele mai importante sărbători anuale în Rusia și marchează momentul în care Germania nazistă a fost înfrântă prin efortul conjugat al Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial, acum 77 de ani.

În mod tradițional, atenția publică este concentrată asupra evenimentelor de la Moscova, unde este organizată o amplă paradă militară unde Kremlinul își expune o parte din arsenal, inclusiv arme de distrugere în masă.

În weekend, responsabilii au făcut repetiții pentru paradă iar presa internațională a semnalat chiar și angrenarea copiilor de grădiniță în acest demers.

Însă, spre deosebire de anii anteriori, "Ziua Victoriei" în războiul încheiat pe continent acum aproape opt decenii este celebrată, anul acesta, în plin război declanșat de Rusia în Ucraina.

În pofida eforturilor armatei ruse, victoriile de anvergură pe frontul din Donbas lipsesc iar evoluțiile notabile din ultimele zile sunt puține.

Un oficial de la Moscova confirmă că rușii au invadat Ucraina ca să rămână aici

Între acestea, vizita la Herson - singurul oraș ucrainean important capturat de ruși în actuala campanie militară - a lui Andrei Turciak, prim-vicepreședinte al Camerei superioare a Parlamentului rus.

Turciak a confirmat că, în Ucraina, dacă rușii se instalează într-un loc, nu mai pleacă.

"Adresându-mă locuitorilor regiunii Herson, doresc să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu trebuie să existe nicio îndoială în legătură cu asta", a declarat Turciak, care este prim-vicepreședinte al Consiliului Federației, camera superioară a Parlamentului Rusiei.

Administrația rusă a acestui oraș de coastă şi-a anunțat intenția de a introduce rubla în locul monedei ucrainene, de la începutul lunii.

O altă evoluție recentă amintește de bombardarea Teatrului Dramatic din Mariupol la jumătatea lunii martie, când rușii au ucis peste 600 de civili.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ambasador american: "Rușii nu au nimic de sărbătorit!"

De astă dată, aviația rusă a bombardat o școală din Lugansk, unde se adăposteau aproape 100 de oameni. Se estimează că 60 dintre aceștia au murit în urma bombardamentului.

Această atrocitate a fost comentată de ambasadorul american la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, la CNN.

Thomas-Greenfield a declarat că actualul regim de la Kremlin nu are nimic de sărbătorit pe 9 mai și că relatările despre bombardarea  unei școli ucrainene pot fi adăugate la lista lungă a crimelor de război.

"Nu au nimic de sărbătorit. Nu au reușit să-i învingă pe ucraineni, nu au reușit să împartă lumea sau să împartă NATO. Nu au reușit decât să se izoleze pe plan internațional și să devină un stat paria. Deci, ceea ce vor sărbători  este propria lor lipsă de succes", a spus ea.

Thomas-Greenfield a amintit că i-a indicat pe ruși drept responsabili pentru crime de război în Ucraina, atunci când alți oficiali din SUA evitau să folosească această expresie.

"Vom continua să lucrăm cu procurorii ucraineni și cu alți oficiali pentru a documenta dovezi ale crimelor lor de război, astfel încât să poată fi trași la răspundere. Acest lucru (bombardarea școlii de la Bilogorivka , n.r.) se adaugă la lista lungă pe care o avem deja", a indicat ambasadorul american.

Ce se poate întâmpla pe 9 mai

Analiștii occidentali al războiului Rusiei în Ucraina au ajuns la concluzia că Putin va valorifica simbolismul și valoarea propagandistică a zilei de 9 mai pentru a anunța fie o realizare militară în Ucraina, fie o escaladare majoră a ostilităților, fie ambele.

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, crede că Putin va face trecerea oficială de la "operațiunea specială" la război.

"A pregătit terenul pentru a putea spune: 'uite, acesta este acum un război împotriva naziștilor și avem nevoie de mai mulți oameni. Am nevoie de mai multă carne de tun rusească'", estimează ministrul britanic, care a recunoscut, totuși, că nu are informații precise în acest sens.

O declarație oficială de război pe 9 mai ar putea impulsiona sprijinul public pentru invazie.

De asemenea, declarația de război i-ar permite lui Putin să mobilizeze rezerviștii și să oblige la înrolarea recruților de care Rusia are nevoie disperată, pe fondul pierderilor din Ucraina și al rezistenței înverșunate a forțelor Kievului.

Oficialii occidentali și ucraineni au estimat că între 10.000  și 20.000 de soldați ruși au fost uciși în război, de la începutul invaziei.

Cât de probabilă este o lovitură nucleară inițiată de Rusia

Războiul Rusiei în Ucraina nu se va încheia, probabil, pe 9 mai iar Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că lumea trebuie să fie pregătită pentru "și mai multe distrugeri masive" comise de Moscova.

"Trebuie să ne pregătim pentru ofensiva rusă, pentru o și mai mare brutalitate, mai multă suferință și chiar pentru o distrugere masivă a infrastructurii critice şi a zonelor rezidențiale", a apreciat Stoltenberg într-un interviu publicat duminică de cotidianul belgian Le Soir.

Pe de altă parte, de la începerea războiului din Ucraina, la 24 februarie, NATO nu a văzut nicio schimbare în strategia nucleară a Rusiei, în pofida amenințărilor proferate de președintele rus Vladimir Putin de a folosi arme de acest tip, a spus Secretarul General al NATO.

"Este de datoria noastră să reducem acest risc. NATO este alianța cea mai puternică din lume. Iar mesajul nostru este clar: după folosirea armelor nucleare, vor exista doar învinși în toate taberele", a avertizat liderul Alianției Nord-Atlantice.

La rândul său, șeful CIA  a precizat că agenția sa nu a văzut dovezi concrete că rușii ar fi planificat desfășurarea sau chiar utilizarea armelor nucleare tactice în Ucraina.

Foto-galerie: imagini de la repetițiile pentru parada de "Ziua Victoriei", desfășurate în weekend la Moscova

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close