Însă nu liderul de la Kremlin a fost cel care l-a întâmpinat pe Xi Jinping la aterizarea în capitala rusă.
Momentul a avut loc la puțin timp după ora 11, ora României.
Potrivit CNN, președintele Chinei a fost întâmpinat de Dmitri Cernîșenko, unul dintre cei 10 adjuncți ai premierului rus (foto interior).
Xi Jinping are programată prima întâlnire cu Vladimir Putin după ora locală 16:30 (15:30 în România), relatează CNN.
Citește și: "Asistăm la refacerea blocului dictaturilor" | Vizita lui Xi Jinping în Rusia, analizată la Antena 3 CNN
Într-o declarație publicată la începutul vizitei de trei zile în Rusia, liderul de la Beijing și-a reiterat dorința de a lucra alături de președintele Putin pentru a "proteja ordinea internațională".
"China și Rusia sunt, amândouă, mari puteri ale lumii și membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, jucând un rol important în afacerile internaționale. În fața unei lumi turbulente și în schimbare, China dorește să continue colaborarea cu Rusia pentru a proteja ferm ordinea internațională.
Aștept cu nerăbdare schimbul de opinii aprofundate cu președintele Putin cu privire la relațiile bilaterale și la principalele probleme internaționale și regionale de interes comun în timpul vizitei, pentru a trasa un plan privind coordonarea strategică între China și Rusia și cooperarea concretă în noua eră", se spune în declarația președintelui chinez.
Într-un articol semnat și publicat în presa de stat rusă, Xi și-a catalogat, de altfel, vizita la Moscova drept "o călătorie de prietenie, cooperare și pace" și a promis să deschidă "un nou capitol" în relațiile bilaterale.
Xi, primul șef de stat care se întâlnește cu Putin după emiterea mandatului de arestare pe numele liderului rus
Potrivit agendei oficiale, Vladimir Putin și Xi Jinping vor participa în cursul zilei la o întâlnire privată și la un prânz de lucru.
Dmitri Peskov a anunțat că 21 martie va fi ziua discuțiilor de substanță și a confirmat că cei doi președinți vor susține o conferință de presă la finalul convorbirilor.
Potrivit președintelui Putin, relațiile ruso-chineze au atins cel mai înalt punct din istoria lor și continuă să devină mai puternice.
"Nu există limite, nici subiecte interzise între noi", afirmă liderul rus.
Președintele chinez este primul șef de stat cu care se întâlnește Putin după ce Curtea Penală Internațională, CPI, a emis mandat de arestare pe numele lui.
Nici China, nici Rusia nu se află printre cele 123 de țări care au semnat "Tratatul de la Roma" - actul constitutiv al CPI.
Rusia a precizat, de altfel, că nu recunoaște această instanță și că deciziile CPI sunt "nule și neavenite".