Antena 3 CNN International News Un comandant rus, care a dat ordin de împuşcare a civililor în masacrul de la Bucea, a fost identificat de SBU

Un comandant rus, care a dat ordin de împuşcare a civililor în masacrul de la Bucea, a fost identificat de SBU

Alin Tarnovschi
1 minute de citit Publicat la 11:33 02 Sep 2023 Modificat la 11:33 02 Sep 2023
masacrul de la bucea
Un comandant rus, care a dat ordin de împuşcare a civililor în masacrul de la Bucea, a fost identificat de SBU Sursa foto: Hepta | DPA Images / Carol Guzy

SBU a anunţat, într-o declaraţie, că îl investighează pe Vadym Ovchinnikov, comandantul unui grup de informaţii rusesc, despre care susţine că a ordonat împuşcarea unei familii ucrainene în timpul ocupării oraşului Bucea în martie 2022, relatează CNN.

"Serviciul de Securitate a stabilit identitatea unui alt rus care este implicat în uciderea în masă a civililor în timpul ocupaţiei regiunii Kiev. Făptaşul este locotenentul superior Vadym Ovchinnikov, comandantul plutonului de recunoaştere al Brigăzii 37 de puşcaşi motorizaţi din cadrul Armatei 36 de arme combinate a Districtului militar de est al Federaţiei Ruse", a precizat SBU în comunicat.

Citeşte şi: Descoperiri cutremurătoare la Bucea, orașul unde Rusia a fost acuzată, în premieră, de crime de război | Se întâmplă o dată pe săptămână

SBU susţine că Ovchinnikov "a luat parte direct la capturarea satelor Severynivka, Motyzhyn şi Kopyliv din districtul Bucea" şi s-a plimbat pe teritoriu în vehicule blindate "pentru a intimida locuitorii locali", însoţit de subordonaţii săi.

SBU susţine că, în timpul unui raid la începutul lunii martie 2022, Ovchinnikov le-a ordonat oamenilor săi să deschidă focul asupra a două maşini care transportau civili, notează Mediafax.

"În maşină se afla o familie ucraineană, care încerca să plece din Severynivka spre Uman, în regiunea Cherkasy", se arată în comunicat, adăugând că "un bărbat, soţia sa şi fiica lor de 15 ani au fost ucişi pe loc" şi că doar fiica cea mică, în vârstă de 9 ani, a supravieţuit.

×
x close