Antena 3 CNN International News Condiția pentru "normalizarea" relațiilor dintre Ucraina și Rusia, dezvăluită de un senator de la Moscova

Condiția pentru "normalizarea" relațiilor dintre Ucraina și Rusia, dezvăluită de un senator de la Moscova

Un politician rus de rang înalt a spus, într-un interviu pentru presa de la Moscova, care este condiția pentru reluarea relațiilor cu Ucraina.

Condiția pentru "normalizarea" relațiilor dintre Ucraina și Rusia, dezvăluită de un senator de la Moscova
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Noi 2022   •   12:51

Orice normalizare a legăturilor dintre Moscova și Kiev se poate întâmpla "doar după o schimbare în conducerea Ucrainei", a declarat senatorul rus Konstantin Kosacev pentru publicația Argumentî i Faktî, citată de TASS, notează CNN. 

El a menționat că nu se așteaptă "la nimic bun" din partea actualei conduceri de la Kiev.

"Sunt prinși (cei de la Kiev, n.r.) în capcana ideologiei și faptelor lor anterioare. Nu au libertate de manevră. Cred că orice potențială normalizare poate avea loc doar după o schimbare la putere în Ucraina. Să sperăm că (procesul) va fi constituțional data viitoare", a continuat Kosacev, care este vicepreședinte al Consiliului Federației, Camera superioară a Parlamentului rus.

Senatorul a mai spus că "multe s-ar putea schimba" dacă guvernul de la Kiev ar înceta să mai folosească "limbajul forței" cu separatiștii proruși din regiuni precum Odesa sau Dnipropetrovsk.

CNN, care a preluat relatarea agenției ruse, remarcă faptul că aceasta nu a menționat numele președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Condițiile de pace avansate de Zelenski nu mai fac referire la Putin

Președintele ucrainean a prezentat, săptămâna trecută, participanților la summit-ul G20 din Indonezia, un plan de pace în zece puncte, respins deja de Moscova.

Între cele mai sensibile chestiuni cerute de Zelenski se numără retragerea trupelor ruse din teritoriile ocupate și "înfăptuirea actului de justiție", adică pedepsirea crimelor de război comise de trupele ruse în timpul invaziei.

Totuși, între condiții nu figurează necesitatea ca la Moscova să fie un alt președinte decât Vladimir Putin.

La finele lunii septembrie, după anexarea a patru regiuni ucrainene, prin decret, de către Rusia, Zelenski a semnat, la rândul său, un decret în care se menționează imposibilitatea discuțiilor cu Rusia cât timp Vladimir Putin este președinte.

Recent, presa internațională a relatat că SUA au făcut presiuni asupra Kievului pentru renunțarea la această condiție.

Foto: lansator de rachete "Grad" al forțelor armate ucrainene în Donețk

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close