Antena 3 CNN International News Mister la Moscova, după ce spectacolele aviatice de Ziua Victoriei au fost anulate pe tot cuprinsul Rusiei

Mister la Moscova, după ce spectacolele aviatice de Ziua Victoriei au fost anulate pe tot cuprinsul Rusiei

Spectacolele aeriene planificate de Ziua Victoriei au fost anulate în orașe de pe tot cuprinsul Rusiei, inclusiv la Moscova  și la Sankt Petersburg.

Mister la Moscova, după ce spectacolele aviatice de Ziua Victoriei au fost anulate pe tot cuprinsul Rusiei
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    09 Mai 2022   •   14:26

Informația a fost difuzată de agenția de stat rusă, TASS.

Presa rusă a scris, înainte de ceremoniile de luni, că la Moscova era planificat un show aviatic grandios, cu avioane ce urmau să evolueze în formație "Z", simbolul campaniei militare din Ucraina.

Doar deasupra capitalei ruse erau planificate să zboare 77 de aparate militare și s-a vorbit inclusiv de prezența așa-numitului "Avion al Apocalipsei", centrul aeropurtat de comandă și control din care Vladimir Putin ar urma să supravegheze ostilitățile în cazul unui război nuclear.

Decizia de anulare, comunicată în ultimul moment, a stârnit semne de întrebare  în rândul analiștilor militari străini, care au urmărit parada de Ziua Victoriei.

Show-ul aviatic, anulat într-o zi însorită

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că spectacolul aerian de la Moscova a fost anulat din cauza condițiilor meteorologice.

Însă nu doar la Moscova s-a întâmplat astfel.

Spectacolele de aviație au fost, de asemenea, anulate în Samara, Kaliningrad și Murmansk, potrivit TASS.

"Sună incredibil. Vremea mi s-a părut însorită, din ce am văzut. Singura scuză ar putea fi vânturile puternice transversale la bazele aeriene de unde veneau aeronavele", a declarat Peter Layton, fost ofițer al forțelor aviatice australiene, citat de CNN.

Singura paradă aeriană programată în sudul Rusiei, care urma să aibă loc în orașul Rostov-pe-Don, a fost, de asemenea, anulată, conform unui anunț al Districtului Militar sudic.

Foto: imagini de la repetițiile care au precedat parada de Ziua Victoriei, la care avioanele militare ruse nu au mai zburat

×
Subiecte în articol: spectacole aviatice
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close