Antena 3 CNN International News Ucraina le interzice femeilor cu pregătire medicală să iasă din țară și le înrolează în armată

Ucraina le interzice femeilor cu pregătire medicală să iasă din țară și le înrolează în armată

Femeile ucrainene care au studii medicale trebuie să se înregistreze la birourile de recrutare militară începând de luna viitoare.

Ucraina le interzice femeilor cu pregătire medicală să iasă din țară și le înrolează în armată
Sursa foto: Profimedia Images / Ukrinform
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Sep 2023   •   13:02

Anunțul a fost făcut de responsabilii militari ucraineni, notează CNN.

"Toate femeile cu studii medicale - doctorițe, asistente medicale, medici stomatologi, moașe, farmaciste - cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, vor trebui să se înregistreze pentru serviciul militar începând cu 1 octombrie", au precizat Forțele Armate ale Ucrainei.

Obligativitatea este stipulată într-un decret al Ministerului ucrainean al Apărării.

"Aceste femei își îndeplinesc serviciul militar la nivel de egalitate cu bărbații. Legislația nu face distincție între femeile și bărbații înrolați în armată", au subliniat reprezentanții Forțelor Armate.

Citește și: Momentul în care drona rusească explodează pe teritoriul țării noastre! ”Vai, România!”

Consecința decretului militar este că femeile cu studii medicale și vârste cuprinse între 18 și 60 de ani vor trebui să rămână în Ucraina, pentru a putea fi încorporate, la fel ca și bărbații apți de luptă.

"Dacă femeile sunt înscrise în registrul militar, atunci ele dobândesc statutul de recruți. Recruții pleacă în străinătate doar dacă există documente separate care dau dreptul la o plecare temporară.

Dacă nu, atunci femeile, ca și bărbații, vor fi limitate în dreptul lor de a pleca", a declarat într-un interviu pentru presa de la Kiev Fedir Venislavski, un membru al Parlamentului ucrainean care face parte din Comitetul pentru Securitate Națională. 

Femeile însărcinate, cele care sunt studente sau care suferă de anumite afecțiuni medicale vor fi scutite de serviciul militar.

Foto: Civili din Kiev așteaptă sfârșitul alertei de raid aerian în pasajul subteran al stației de metrou Teatralna, august 2023

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close