x close

Ce nu trebuie să bei când e foarte cald afară. Doar așa te menții sănătos!

de S.T.    |    25 Iun 2020   •   23:00
Ce nu trebuie să bei când e foarte cald afară. Doar așa te menții sănătos! Pixabay.com

Ce nu trebuie să faci când e caniculă. Cercetările de la Societatea Americană de Fiziologie au descoperit că folosirea băuturilor răcoritoare pentru rehidratare agravează de fapt deshidratarea și poate agrava leziunile renale, în comparație cu apa simplă sau apa îndulcită.

Deși studiul a fost realizat pe șobolani, cercetătorii spun că rezultatele ridică în continuare îngrijorări serioase pentru persoanele care își potolesc setea în mod regulat cu băuturi acidulate. Dacă tot îți dorești ceva dulce într-o zi caldă, adaugă câteva fructe proaspete într-un pahar cu apă minerală.

Vara, când e foarte cald, poate părea că o halbă cu bere rece îți face bine. În realitate, alcoolul de orice fel este ultimul lucru la care ar trebui să te gândești. Deoarece este un diuretic, „alcoolul contribuie la creșterea producției de urină, ceea ce crește riscul de deshidratare”, spune Heather Mangieri, purtător de cuvânt al Academiei de Nutriție și Dietetică.

Atenție! Se poate ajunge chiar la infarct sau accident vascular din cauza alcoolului consumat în exces.

Ce nu trebuie să faci când e caniculă

Dacă ai poftă de o bere rece, poți lua o înghițitură de alcool urmată de o înghițitură de apă. Asta ajută la reducerea deshidratării (și mahmureală urâtă a doua zi).

Există o limită și pentru cei care beau multă cafea! Vara, când temperaturile depășesc 30 de grade, nu folosiți băuturi cofeinizate ca singura sursă de lichid. Mai beți și apă, scrie prevention.com.

Parteneri
Parteneri
sati