Antena 3 CNN Life Știinţă Această descoperire va revoluţiona lumea. Aparatul care poate citi gândurile, la un pas de realitate

Această descoperire va revoluţiona lumea. Aparatul care poate citi gândurile, la un pas de realitate

Această descoperire va revoluţiona lumea. Aparatul care poate citi gândurile, la un pas de realitate
Sursa foto: Foto: www.telegraph.co.uk
01 Feb 2012   •   10:40

Aparatul care poate citi mintea umană ar putea deveni realitate, susţin oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au reuşit să demonstreze că pot descinfra ce aude o anumită persoană prin decodarea undelor cerebrale, informează The Telegraph.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, creierul fragmentează cuvintele în şabloane complexe ce pot fi decodate şi traduse înapoi în limbajul uman.

Cercetătorii susţin că mintea umană procesează gândurile în acelaşi mod în care procesează sunetul. De aceea, ei speră să poată realiza un aparat care să poată interpreta gândurile persoanelor care au dizabilităţi de comunicare.

„Descoperirea are o importanţă uriaşă pentru pacienţii care au suferit un atac cerebral sau pentru cei care suferă de boala Lou Gehrig şi nu pot vorbi”, a declarat profesorul Robert Knight, de la Universitatea din California.




 

×
Subiecte în articol: creier uman oameni de stiinta
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close