Antena 3 CNN Life Știinţă Au mai rămas cinci zile până la evenimentul care va opri lansarea rachetelor în spaţiu. Ce se va întâmpla cu ceasurile noastre

Au mai rămas cinci zile până la evenimentul care va opri lansarea rachetelor în spaţiu. Ce se va întâmpla cu ceasurile noastre

Au mai rămas cinci zile până la evenimentul care va opri lansarea rachetelor în spaţiu. Ce se va întâmpla cu ceasurile noastre
de O.P.    |    24 Iun 2012   •   16:13

Un eveniment ciudat, care pare la prima vedere neînsemnat va avea loc în ultima zi a acestei luni. Ca să fim şi mai exacţi, evenimentul se va întâmpla în ultimul minut al lunii.

Astfel, ultimul minut nu va mai avea 60 de secunde, cum am fost obişnuiţi până acum, ci va fi alcătuit din 61 de secunde, pentru a permite timpului universal indicat de ceasurile atomice să compenseze avansul faţă de timpul realizat de rotaţia Terrei.

"În timpul coordonat - pe care oamenii de ştiinţă îl numesc UTC, dar care este cunoscut în rândul oamenilor de rând drept GMT - trecerea de la 30 iunie la 1 iulie se va face nu la 23:59 şi 59 de secude, ci la 23:59 şi 60 de secunde",  a declarat Noel Dimarcq, directorul laboratorului Syrte de la Observatorul din Paris .

Pentru majoritatea oamenilor, acest eveniment nu va fi sesizat, sau nu-i va afecta în mare parte, însă situaţia se schimbă radical în cazul sistemelor de înaltă precizie - asemenea sateliţilor sau reţelelor informatice.

Acestea trebuie să ţină cont de "saltul secundei", pentru a preîntâmpina un decalaj cu un potenţial catastrofal.

Mai mult, în această zi nicio rachetă nu va fi lansată, pentru că un decalaj chiar şi atât de mic ar putea da peste cap întregul proiect.

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close