Antena 3 CNN Life Știinţă Călătorie spectaculoasă în jurul asteroidului Vesta. Detalii uimitoare

Călătorie spectaculoasă în jurul asteroidului Vesta. Detalii uimitoare

Călătorie spectaculoasă în jurul asteroidului Vesta. Detalii uimitoare
Sursa foto: foto: Youtube
14 Mai 2012   •   21:10

Cu ajutorul imaginilor luate de sonda Dawn, cercetătorii de la Centrul Aerospaţial German au realizat un film virtual ce simulează un zbor la mică distanţă în jurul asteroidului Vesta.

Potrivit nasa.gov, în primele imagini se observă două văi care traversează o zonă de cratere. Apoi, nava spaţială virtuală explorează Craterul Marcia de pe Vesta, unde se pot observa numeroase detalii.

În ultimele imagini, sonda se depărtează pentru a putea cuprinde muntele Aricia Tholus de pe asteroid.

Sonda Down se îndepărtează în prezent de asteroidul Vesta, după ce a fost suficient de aproape pentru a obţine cele mai detaliate imagini de suprafaţă şi cele mai bune măsurători gravitaţionale.

Vesta este al doilea asteroid ca mărime din centura asteroizilor, o zonă între Marte şi Jupiter în care se află sute de mii de roci spaţiale care orbitează în jurul Sorelui.

Sonda Dawn este programată să-şi ia zborul spre Ceres, un alt asteroid mare, pe orbita căruia se va plasa în februarie 2015, după ce va parcurge o distanţă totală de 5,1 miliarde de kilometri.


 

×
Subiecte în articol: NASA
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close