O descoperire arheologică remarcabilă a fost făcută în suburbia Champigny-sur-Marne, la marginea de sud-est a Parisului, unde cercetătorii au identificat un cimitir vechi de aproximativ 6.500 de ani. Situl cuprinde 11 morminte, 30 de blocuri uriașe de piatră, structuri din lemn și pământ, dar și o statuie antropomorfă din piatră, care cântărește aproape 10 tone, potrivit LBV.
Arheologii au făcut descoperirea în timpul săpăturilor desfășurate înainte de construirea unui complex rezidențial. Situl se află pe o terasă de sedimente formată de râul Marna, iar vestigiile descoperite oferă informații importante despre comunitățile care au trăit în regiune în perioada neolitică.
Cercetarea a fost realizată de specialiștii Institutului Național Francez pentru Cercetări Arheologice Preventive (Inrap), sub supravegherea serviciului regional de arheologie din cadrul Direcției Regionale pentru Afaceri Culturale Île-de-France.
Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât mormintele din neoliticul mijlociu, perioadă cuprinsă aici între 4750 și 4300 î.Hr., sunt întâlnite de obicei izolat în regiunea Parisului. La Champigny-sur-Marne, arheologii au identificat însă un ansamblu funerar complex, cu mai multe morminte și monumente megalitice.
Statuia de piatră are aproape 10 tone și reprezintă o siluetă umană
Piesa centrală a descoperirii este o statuie-menhir, adică un bloc mare de piatră destinat să fie ridicat vertical și sculptat astfel încât să reprezinte o siluetă umană.
Monumentul are 3,04 metri lungime, 1,68 metri lățime și 74 de centimetri grosime. Greutatea sa este estimată la 9,7 tone.
Suprafața pietrei prezintă mai multe intervenții realizate de oameni. Arheologii au identificat o reprezentare gravată a unei centuri, precum și o serie de mici adâncituri circulare, cunoscute drept cupule. Acestea au fost realizate intenționat, prin cioplirea suprafeței.
Pe piatră există și alte cavități rotunjite, formate natural, în urma dizolvării treptate a rocii de către apă. Acestea sunt dispuse într-un arc.
Înainte de realizarea gravurilor, suprafața statuii a fost prelucrată prin lovituri repetate, care au lăsat numeroase mici adâncituri. În partea stângă sus a feței principale, cercetătorii au observat pete albe și negre în interiorul acestor urme. Există posibilitatea ca ele să fie resturi de pigmenți, ceea ce ar însemna că statuia a fost pictată. Ipoteza urmează să fie verificată prin analize.
Monumentul a fost găsit culcat în groapa săpată inițial pentru a-l fixa în poziție verticală. Arheologii numesc o astfel de structură groapă de încastrare. Potrivit interpretării Inrap, poziția pietrei ar putea surprinde momentul în care monumentul a fost abandonat după ce s-a prăbușit. Cauza căderii nu este însă cunoscută.
În apropiere au fost descoperite și două blocuri mai mici de gresie. Unul seamănă cu o stelă, adică o placă de piatră ridicată vertical, iar celălalt ar putea fi un menhir de dimensiuni reduse, care marca zona funerară.
Statuile-menhir sunt rare în Franța, fiind cunoscute mai ales în regiunile din sud, precum Occitania, Provence și Corsica. În nordul țării, dar și în Bretania sau Elveția, astfel de descoperiri sunt mult mai puține. Monumentul de la Champigny-sur-Marne adaugă, astfel, un nou punct pe harta unei categorii de vestigii arheologice întâlnite rar în această parte a Europei.
Un cimitir cu 11 morminte și un tumul misterios, sub care nu a fost găsit niciun trup
Primele indicii despre existența necropolei au apărut în timpul cercetărilor preliminare, când arheologii au identificat două morminte puternic afectate de eroziune. În fiecare dintre ele se afla scheletul unei femei, așezat pe spate, cu orientare est-vest.
Săpăturile ulterioare au scos la iveală alte nouă morminte. În șapte dintre acestea, trupurile erau depuse în poziție întinsă. Majoritatea persoanelor fuseseră înhumate în gropi largi, iar în apropierea capului a fost identificată câte o groapă de stâlp, care ar fi putut marca locul fiecărui mormânt.
Opt dintre morminte sunt concentrate pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, de-a lungul laturii sudice a unui tumul, o movilă artificială de pământ. Celelalte trei se află în apropierea statuii-menhir și a celor două blocuri megalitice. Această parte a sitului a fost afectată de lucrări moderne, ceea ce îngreunează interpretarea vestigiilor.
Obiectele descoperite în morminte sunt în principal unelte și arme din silex: lame, vârfuri și alte piese folosite la realizarea proiectilelor. Arheologii au găsit și un topor din gresie locală, precum și unelte din os în două dintre morminte.
Unul dintre cele mai neobișnuite morminte are formă circulară și dimensiuni reduse. În interiorul său a fost descoperit scheletul unui adult depus în poziție șezândă. Partea inferioară a picioarelor și tălpile erau complet acoperite de calcit, un mineral depus de apa bogată în calcar, asemănător crustei albe care se formează în interiorul unui fierbător.
Deocamdată, cercetătorii nu au stabilit de ce această persoană a fost înhumată într-un mod diferit față de celelalte.
În partea de sud-est a terenului, arheologii au identificat și o movilă formată din pământ fin, de culoare brună, care acoperă aproximativ 30 de metri pătrați. În partea superioară se afla o stelă mică, ruptă în două.
Sub movilă au fost găsite gropi, șanțuri în care fuseseră fixați pari pentru construirea unei palisade, o zonă pavată cu pietre și mai mulți stâlpi din lemn.
Deși structura seamănă cu un tumul funerar, sub ea nu a fost descoperit niciun mormânt. Rolul său rămâne necunoscut. Arheologii iau în calcul inclusiv posibilitatea ca aceasta să fi servit drept reper în peisaj.
O formă de ciment primitiv, folosită în urmă cu 6.500 de ani
O altă descoperire importantă este legată de tehnicile de construcție folosite de comunitatea neolitică. Cercetătorii au identificat urme ale unui material descris de Inrap drept o formă de „ciment primitiv”.
Acesta era obținut prin amestecarea nisipului și a mâlului local, bogate în carbonați, cu pietriș și apă. După uscare, amestecul se întărea și putea fi folosit în diferite structuri.
Urmele materialului au fost identificate la marginile mormintelor, în gropile în care erau fixate menhirul și celelalte blocuri de piatră, dar și în zona movilei de pământ. Amestecul era folosit alături de materiale naturale, precum nisipul bej, mâlul brun și structurile din lemn.
Utilizarea sedimentelor bogate în carbonați pentru obținerea unor materiale de construcție era cunoscută și în alte situri neolitice din vestul Europei, în special în regiunea mediteraneeană. Noutatea descoperirii de la Champigny este contextul în care a fost identificată această tehnică: un spațiu funerar cu monumente megalitice, în regiunea Île-de-France.
Analizele ADN ar putea dezvălui originea și stilul de viață al celor înhumați
Descoperirea de la Champigny-sur-Marne nu este singura dovadă a existenței unor complexe funerare monumentale în regiune. Între anii 4700 și 4300 î.Hr., comunitățile culturii Cerny au construit necropole cu incinte de mari dimensiuni în valea râului Yonne și în bazinul superior al Senei, la sud-est de Bazinul Parisului.
Aceste monumente sunt cunoscute sub numele de structuri de tip Passy. Potrivit specialiștilor Philippe Chambon și Aline Thomas, nicio tradiție funerară ulterioară nu a mai egalat amploarea lor. Obiectele descoperite în morminte, în special vârfurile de săgeți și uneltele din os, oferă indicii despre activitățile de vânătoare ale comunităților respective.
Perioada în care au fost construite aceste monumente se suprapune cu cea a sitului de la Champigny. O posibilă legătură între comunitățile care au ridicat structurile este luată în calcul, însă Inrap nu atribuie deocamdată necropola unei culturi arheologice anume.
Cercetătorii intenționează să efectueze analize ADN antic și analize izotopice. Acestea din urmă pot identifica, pe baza urmelor chimice păstrate în oase și dinți, informații despre alimentația unei persoane și regiunile în care a trăit în diferite etape ale vieții.
Rezultatele ar putea oferi date despre vârsta, sexul, starea de sănătate, dieta, originea și mobilitatea celor înhumați. Informațiile sunt importante pentru înțelegerea unei perioade despre care există încă puține date arheologice în regiunea Île-de-France.
Deocamdată, sexul a putut fi stabilit doar în cazul celor două femei descoperite în timpul cercetărilor preliminare. Rămân, de asemenea, fără răspuns întrebări importante: de ce s-a prăbușit statuia-menhir, care era rolul movilei fără mormânt și de ce un adult a fost înhumat în poziție șezândă, cu picioarele acoperite de calcit, în timp ce ceilalți au fost depuși în poziție întinsă.
