Antena 3 CNN Life Știinţă Ritualurile de înfrumuseţare banale care te pot îmbolnăvi. Pericolul din sticluţa de ojă

Ritualurile de înfrumuseţare banale care te pot îmbolnăvi. Pericolul din sticluţa de ojă

Ritualurile de înfrumuseţare banale care te pot îmbolnăvi. Pericolul din sticluţa de ojă
17 Iul 2012   •   15:34

Lacul de unghii şi fixativul pentru păr pot cauza o creştere a riscului de diabet, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital (BWH) din oraşul american Boston, informează femalefirst.co.uk.
   
O echipă de cercetători de la BWH susţine că a descoperit o legătură între ftalaţi - o clasă de substanţe chimice existente în aceste produse - şi această boală de metabolism, diabetul.
   
Medicii au recoltat probe de urină de la 2.350 de femei şi au descoperit că persoanele cu concentraţii mai mari de ftalaţi în organism prezentau un risc mai mare de diabet.
   
Studiul, care a fost coordonat de medicul Tamara James-Todd, a fost publicat în revista Environmental Health Perspectives.
   
"Ştim deja că, în afară de faptul că sunt prezenţi în produsele cosmetice, ftalaţii există şi în anumite tipuri de dispozitive medicale şi în medicamente folosite în tratamentul contra diabetului, iar acest fapt ar putea explica această concentraţie mare de ftalaţi în urina femeilor diabetice. Este nevoie de studii suplimentare", a spus Tamara James-Todd.
   
Femeile cu cele mai mari concentraţii de monobenzil ftalaţi şi monoizobutil ftalaţi în organism prezintă un risc aproape dublu de diabet în comparaţie cu femeile cu cele mai mici concentraţii de aceste substanţe chimice.

×
Subiecte în articol: diabet
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close