Antena 3 CNN Life Știinţă Secretul din spatele celor mai populare legume, mâncate de miliarde de oameni, dezlegat de cercetători

Secretul din spatele celor mai populare legume, mâncate de miliarde de oameni, dezlegat de cercetători

Secretul din spatele celor mai populare legume, mâncate de miliarde de oameni, dezlegat de cercetători
de O.P.    |    02 Iul 2012   •   12:38

Atunci când vremea este caniculară, iar în bucătăriile gospodinelor nu este loc pentru prepararea mâncării, cea mai la îndemână mâncare este "salata". Cu roşii, castraveţi, ceapă şi ardei, iar lângă, o bucată de brânză, salata este mâncarea pe care românii o preferă pe timp de vară.

Însă în ultimii ani am asistat la fenomenul îngrijorător al "roşiilor cu gust de carton" - care a transformat parfumatele legume, în nişte alimente care nu au niciun pic de vitamine sau nutrienţi, ci doar un aspect impecabil.

Pentru că din ce în ce mai mulţi oameni s-au plâns de această problemă, oamenii de ştiinţă au mers la sursa ei, pentru a-i găsi rezolvarea. Prima dată roşiile au fost cultivate în America de Sud, iar în prezent au ajuns să fie răspândite în întreaga lume. Peste 15 milioane de tone de tomate sunt culese numai de pe teritoriul SUA într-un an.

Un prim pas care ne ajută să înţelegem fenomenul "roşiilor fără gust" este acela că fermierii culeg tomatele înainte de a avea culoarea roşie, şi le selectează pe cele care au un verde uniform.

Prin selectarea plantelor ale căror fructe prezentau zone verzi şi încrucişarea acestora cu soiurile consacrate de tomate, cercetătorii au reuşit să determine locul genei responsabile de colorit: ea se află într-o regiune a cromozomului 10. Folosindu-se ulterior de secvenţa completă a genomului de tomate (recent descifrat), oamenii de ştiinţă au identificat gena respectivă, denumită SIGLK2.

La tomatele sălbatice, gena SIGLK2 intensifică formarea cloroplastelor, compartimentele din celulele plantelor responsabile de fenomenul fotosintezei. Cloroplastele captează, cu ajutorul clorofilei, lumina necesară creşterii şi dezvoltării plantei. În majoritatea tomatelor din supermarketuri, gena SIGLK2 este inactivă.

Ann Powell, susţine, de asemenea, că o cauză importantă a lipsei de gust a roşiilor este recoltarea prea timpurie a tomatelor verzi, care afectează iremediabil calitatea lor. "Coacerea roşiilor după ce au fost culese de verzi nu este deloc un fenomen asemănător cu coacerea roşiilor lăsate să crească şi să se matureze pe plantă", declară aceasta.





×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close